Muzică

articolul anterior articolul urmator

Paul McCartney a afirmat că The Rolling Stones este o „formaţie de coveruri“. Mick Jagger i-a răspuns cu umor pe scenă

5
17 Oct 2021 20:03:23
Autor: News.ro
Mick Jagger i-a răspuns lui Paul McCartney Foto: News
Mick Jagger i-a răspuns lui Paul McCartney Foto: News

Mick Jagger a profitat de un concert la Los Angeles pentru a-i răspunde lui Paul McCartney după ce acesta a numit The Rolling Stones o "formaţie de coveruri blues", reamintind de rivalitatea dintre cele două grupuri britanice.

După remarca lui Paul McCartney referitoare la formaţia lui Mick Jagger, acesta din urmă i-a răspuns joi, pe scenă, cu ocazia unui concert la Los Angeles din turneul nord-american. 

Totul a început luni, când The New Yorker a publicat un interviu cu Paul McCartney. Muzicianul în vârstă de 79 de ani evocă aici cariera şi începuturile sale cu The Beatles, formaţia simbol pe care a înfiinţat-o împreună cu John Lennon, Ringo Starr şi George Harrison în anii 1960. El a profitat de asta pentru a se compara cu The Rolling Stones, alt grup britanic care a apărut în acelaşi timp pe scena muzicală engleză: "Nu sunt sigur dacă ar trebui să spun asta, dar este o formaţie de coveruri blues, asta sunt The Stones. Cred că aria noastră era mai vastă decât al lor". 

Mick Jagger i-a răspuns cu umor trei zile mai târziu, pe scenă: "Sunt atâtea celebrităţi prezente în această seară!", s-a adresat el mulţimii. "Megan Fox este aici, e adorabilă. Leonardo DiCaprio. Lady Gaga. Kirk Douglas. Paul McCartney este aici, el ne va ajuta. El ni se va alătura mai târziu pentru un cover blues!". 

Dacă The Rolling Stones şi-au început cariera cu coveruri, s-au orientat rapid şi au lansat melodii proprii, devenite clasice, precum "Satisfaction". 

Rivalitatea dintre cele două formaţii nu datează de ieri. Anul trecut, Paul McCartney şi Mick Jagger şi-au adresat "înţepături" în interviuri. 

Aşa cum aminteşte NME, Paul McCartney a declarat în 2020, înt-un interiviu la radio Sirius XM, că The Beatles era "mai bună" decât The Rolling Stones: "Când ei scriu ceva, se inspiră din blues. Noi avem mai multe influenţe". 

Mick Jagger a reacţionat într-un interviu pentru Apple Music, cu aceeaşi ironie: "Este chiar nostim. El e adorabil. Nu există evident nicio comparaţie. Adevărata mare diferenţă între cele două formaţii este că una dintre ele a avut şansa incredibilă de a continua pe stadioane, în timp ce cealaltă nu mai există".

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

Zagado
17.10.2021, 21:14:41

Kirk Douglas e mort de peste 1 an, poate Michael Douglas aţi vrut să scrieţi!

+1 (1 vot)
trek leopard
17.10.2021, 22:39:07

Chiar daca ar fi fost in viata, nu cred ca avea chef sa vina la un asemenea concert la 103 ani :)))

-7 (9 voturi)
Utilizator Adevărul
17.10.2021, 23:19:43

Comentariu considerat abuziv.

Utilizator Adevărul
17.10.2021, 23:43:34

Comentariu considerat abuziv.

Utilizator Adevărul
18.10.2021, 01:19:32

Comentariu considerat abuziv.

Modifică Setările