Peste 5.000 de fani ai muzicii anilor '90 au participat la cea mai mare petrecere din România: We love retro! Când şi unde are loc următorul eveniment

0
Publicat:
Ultima actualizare:
5.000 de persoane au participat la concertul organizat în Bucureşti FOTO We love retro!
5.000 de persoane au participat la concertul organizat în Bucureşti FOTO We love retro!

Peste 5.000 de persoane au participat, vineri, la cea mai mare petrecere de muzică retro, We love retro. Pe scenă au urcat artişti îndrăgiţi ai anilor '90, printre ei numărându-se 2Unlimited, Snap, Dr.Alban, Masterboy, Brooklyn Bounce Dj Set şi N&D.

Petrecerea, care a început în jurul orei 21.00, s-a desfăşurat la Arenele Romane, unde cei peste 5.000 de fani prezenţi au făcut o călătorie în timp. Participanţii s-au dezlănţuit imediat ce artiştii au început să urce pe scenă şi să le transmită mesaje fanilor.

Concertul a fost deschis de trupa SNAP, care a cântat binecunoscutul hit „Rhythm is a dancer” şi a încins, astfel, atmosfera. Şi cei de la 2 Unlimited au făcut atmosfera, iar Dr.Alban a trezit amintiri frumoase celor aflaţi în public.

„Iubesc ţara asta! A fost incredibil concertul şi publicul. Abia aştept să ne reîntoarcem! Vă iubim!”, a fost mesajul lui Penny, solista trupei SNAP, pentru fanii care au participat la concertul de la Arenele Romane.

Următorul eveniment are loc la Cluj

„Cred că cel mai puternic sentiment pe care poţi să îl simţi atunci când eşti pe scenă este atunci când vezi că publicul se bucură şi cântă fiecare vers cu tine”, au declarat cei de la 2 Unlimited la finalul concertului.

Cel mai mare eveniment de muzică retro din România, We love retro! continuă tradiţia, iar pe data de 20 octombrie la Sala Polivalenta din Cluj-Napoca fanii muzicii anilor ’90 îşi pot reîntâlni artiştii preferaţi.

Evenimentul de la Bucureşti a fost organizat de Spotlight Events Creator şi susţinut de Europa Fm. 

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite