Ilinca şi Alex, după finala Eurovision 2017, unde au obţinut cel mai mare punctaj din istoria participării României: „Votul publicului a fost incredibil“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ilinca şi Alex sunt recunoscători fanilor şi mulţumiţi de rezultatul din finala Eurovision 2017 FOTO Getty Images
Ilinca şi Alex sunt recunoscători fanilor şi mulţumiţi de rezultatul din finala Eurovision 2017 FOTO Getty Images

Ilinca şi Alex, reprezentanţii României la Eurovision 2017, au obţinut cu piesa „Yodel It!“ cea mai bună clasare din ultimii şapte ani, dar şi cel mai mare punctaj din istoria participării ţării noastre în competiţia europeană. Tinerii s-au declarat mândri de rezultat şi le-au mulţumit tuturor celor care i-au votat, mai ales că s-au aflat pe locul cinci în topul preferinţelor publicului.

Finala Eurovision Song Contest 2017 şi-a ales câştigătorul. Cea de-a 62-a ediţie a concursului s-a încheiat cu victoria Portugaliei, reprezentată de Salvador Sobral, cu piesa „Amar Pelos Dois“. Povestea lui Salvador Sobral, câştigătorul Eurovision 2017

În finala Eurovision 2017, Ilinca şi Alex Florea au obţinut poziţia a şaptea, cu un total de 282 de puncte. Este cea mai bună clasare a României în concurs, de la succesul obţinut de Paula Seling şi Ovi la ediţia din 2010, şi a patra în istoria participării României la Eurovision. În ceea ce priveşte exclusiv cifrele televotului, „Yodel It!“ a fost a cincea în preferinţele publicului.  Clasamentul final şi punctajele din semifinale

„Mă bucur enorm pentru acest rezultat. Am muncit foarte mult pentru ca România să strălucească pe scena Eurovision 2017 şi să ne întoarcem acasă cu un rezultat bun. Pentru acest lucru, doresc să le mulţumesc în special românilor din diaspora“, a declarat Alex, după publicarea clasamentului final. „Mai mult, ne-am situat în top trending Twitter în această seară, pe poziţia a cincea, pentru că fanii «Yodel it!» s-au mobilizat extraordinar şi ne-au ridicat în clasament“, a mai adăugat artistul.

„În aceste două săptămâni, m-am maturizat mai mult decât în ultimii doi ani. Am învăţat cât de important este să cânţi şi să te dăruieşti publicului, indiferent de cât de mare este scena. Consider că cel mai important pentru noi este votul publicului, pentru că ei ne-au susţinut de la început. Prin votul lor, fanii ne-au pus pe locul cinci şi acest lucru este incredibil. Mă bucur foarte mult că yodelingul meu a ajuns în sufletele oamenilor“, mărturiseşte Ilinca depre experienţa Eurovision.

Toate momentele din finala Eurovision 2017 şi clasamentul complet

Punctajul obţinut de piesa piesa „Yodel It!“ a fost acumulat prin voturile pe care reprezentanţii României le-au primit din partea Moldovei (12 puncte), Muntenegru (10 puncte), Irlanda (8 puncte), Grecia (6 puncte), Macedonia (4 puncte), Malta (5 puncte), Adjerbadjan (3 puncte), Letonia (3 puncte), Albania (3 puncte), Bulgaria (3 puncte) şi Olanda (un punct). La acestea, s-au adăugat cele 224 de puncte de la televot, rezultând, în final, un total de 282 de puncte. 

„Din 2010, de la rezultatul extraordinar pe care Paula Seling şi Ovi l-au obţinut la Oslo, România nu s-a mai clasat între primele zece ţări la Eurovision. Mai mult, foarte important este pentru noi votul publicului, care ne-a clasat pe poziţia a cincea. Le mulţumesc în mod special fanilor din Australia, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Danemarca, Polonia, Spania şi Ucraina, de unde am primit cele mai multe voturi. Aşadar, am avut dreptate: întreaga Europă, şi nu numai, a yodelit împreună cu noi!“, a declarat Iuliana Marciuc, şefa delegaţiei României la Eurovision 2017.

Cele mai bune performanţe ale României la Eurovision au fost: de două ori locul trei (Luminiţa Anghel & Sistem - „Let Me Try“, cu 158 de puncte, Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - „Playing With Fire“, cu 162 de puncte, Oslo, 2010) şi o dată locul patru (Mihai Trăistariu - „Tornero“, cu 172 de puncte, Atena, 2006). 

În finala Eurovision 2017 au evoluat reprezentanţi din 26 de ţări: cele cinci mari state finanţatoare ale concursului (Franţa, Germania, Italia, Spania şi Marea Britanie), ţara-gazdă Ucraina şi 20 de acte calificate în urma celor două semifinale.

Primele ţări calificate în finala Eurovision 2017 au fost Moldova, Armenia, Azerbaijan, Belgia, Cipru, Grecia, Polonia, Portugalia şi Suedia. După a doua semifinală s-au calificat Bulgaria, Belarus, Croaţia, Ungaria, Danemarca, Israel, România, Norvegia, Olanda şi Austria. 

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite