Primii artişti de la Neversea 2018: The Script cântă pentru prima dată în România VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Danny O'Donoghue, solistul The Script, a făcut parte din juriul „The Voice UK“ FOTO Guliver/Getty Images
Danny O'Donoghue, solistul The Script, a făcut parte din juriul „The Voice UK“ FOTO Guliver/Getty Images

Organizatorii festivalului Neversea 2018 au anunţat primul val de artişti, iar printre nume se numără şi trupa irlandeză The Script, care va concerta în premieră în România.

La a doua ediţie a festivalului Neversea vor mai urca pe scenă John Newman, Scooter, Redfoo, Axwell&Ingrosso, Hardwell, Steve Angello, Alan Walker, W&W, Sunnery James & Ryan Marciano, Jamie Jones, Nina Kraviz, Dub FX, Camo & Krooked, Chase & Status, Modestep, Noisia şi Pendulum.

Neversea 2018 va dura patru zile, în perioada 5-8 iulie, şi se va desfăşura pe una dintre plajele din Constanţa. Preţul abonamentelor este de 449 de lei plus taxe, iar abonamentele VIP sunt disponibile la preţul de 900 de lei plus taxe.

Trupa irlandeza The Sscript va concerta pentru prima dată în România. Au primit numeroase premii internaţionale şi se află printre trupele preferate ale reginei Elisabeta a Marii Britanii. Majestatea Sa a cerut de nenumărate ori concerte private cu trupa irlandeză, suverana Marii Britanii fiind un fan înfocat şi al emisiunii „The Voice UK“, unde solistul trupei, Danny O’Donoghue, a făcut parte din juriu. „Hall of fame“, „Superheroes“, „The man who can’t be moved“ şi „Breakeven“ sunt doar câteva dintre hiturile grupului.  

   

După ce a fost prezent de mai multe ori la festivalul Untold, artistul britanic John Newman revine în România, însă de această dată la malul Mării Negre. Colaborările cu Calvin Harris şi Rudimental i-au adus melodiile pe primele locuri în topurile internaţionale. La doar 27 de ani Newman are deja numeroase melodii ce s-au clasat pe primul loc în topurile din Marea Britanie, printre care „Love Me Again“, „Blame“, „Give Me Your Love“.

Şi trupa legendară Scooter urcă pentru prima dată pe scena festivalului Neversea, aşa că vom afla direct de la malul Mării Negre „How Much Is The Fish“. Vor răsuna live hituri ca „Maria“, „The Logical Song“, „Nessaja“, dar şi piese de pe cel mai recent album - „Scooter Forever“.

Redfoo înseamnă şi Stefan Kendal Gordy, component al trupei LMFAO. Artistul este un DJ, producător şi rapper american în vârstă de 42 de ani, cunoscut fanilor pentru melodiile „Party Rock Anthem“ şi „I’m sexxy and I know it“. A avut colaborări cu The Black Eyed Peas şi David Guetta.

Axwell & Ingrosso sunt doi DJ suedezi, fondatori ai trupei Swedish House Mafia. Ei vin pentru prima dată pe scena festivalului Neversea, după ce în 2017 au cântat pe scena festivalului Untold hitul anului, „More Than You Know“.  

Steve Angello este un DJ şi producător suedez de muzică electro-house. Alături de Axwell şi Sebastian Ingrosso, Angello a făcut parte din trupa Swedish House Mafia. 

Alan Walker este un artist misterios care apare pe scenă cu o mască neagră pe faţă, însă de această dată, identitatea lui nu este chiar atât de ascunsă. DJ-ul are 20 de ani, vine din Norvegia şi are deja la activ mai multe hituri cu sute de milioane de vizualizări, cum ar fi „Faded“ şi „Never Forget You“, în colaborare cu Zara Larsson.

   

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite