Smiley şi-a început turneul naţional în oraşul natal. Mesajul transmis de artist mamei sale pe scena din Piteşti şi reacţia emoţionantă a acesteia FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Smiley a început turneul naţional FOTO Talentivity
Smiley a început turneul naţional FOTO Talentivity

Smiley (36 de ani) şi-a început turneul-maraton „@Smiley_Omul“ în oraşul său natal, Piteşti. Cântăreţul i-a transmis un mesaj mamei sale, aflat pe scenă, iar aceasta a avut o reacţie emoţionantă. La concert a fost prezentă şi bunica artistului.

Smiley şi-a început turneul-maraton „@Smiley_Omul“ acasă, la Piteşti şi a cântat cele mai iubite piese ale sale în faţa a sute de oameni din oraşul său natal, printre care s-au numărat şi mama şi bunica lui. 

„Mulţumesc, mamă!“, a simţit Smiley să spună în timpul concertului de marţi seară, 29 octombrie, căutându-şi mama cu privirea prin sală. 

„Am simţit o emoţie mare după ce l-am auzit spunându-mi asta acolo în faţa tuturor, am simţit-o ca pe o declaraţie pentru tot ceea ce am făcut de-a lungul vieţii pentru el, deşi mamele nu fac decât din dragoste lucruri pentru copiii lor, nu aşteaptă nimic înapoi. Toţi părinţii au copii excepţionali, eu sunt recunoscătoare că am norocul de a avea aşa un băiat talentat şi bun“, a mărturisit cu emoţie mama artistului după declaraţia de iubire şi recunoştinţă la scenă deschisă făcută de fiul său. 

smiley mama si bunica foto talentivity

Smiley, alături de mamă şi bunică 

„Aleg mereu să încep turneul acasă, de aici îmi iau energia, aici cânt în faţa oamenilor care m-au văzut crescând şi care au crezut în mine. Avem în faţă un maraton de concerte, vom ajunge în alte 14 oraşe din România şi vom avea 17 concerte. Le mulţumesc colegilor mei alături de care muncesc la acest proiect, dar şi românilor care vor să ne vadă. Le-am pregătit o emoţie de concert, două ore cât o viaţă de om în care cântăm despre toate etapele prin care trece un om în această viaţă. Nimic nu se compară cu felul în care mă simt la concertele din ţară şi sunt recunoscător pentru fiecare secundă din acest turneu“, a declarat Smiley la finalul concertului în care a fost aplaudat în picioare de publicul prezent în Sala Sindicatelor, din Piteşti. 

concert smiley pitesti foto talentivity

„A fost superb, ca de fiecare dată. Juratul de la «Vocea României» a întors în seara aceasta toate scaunele cu acest concert. Sunt foarte mândră de el“, a adăugat mama artistului.

concert smiley pitesti foto talentivity

Turneul naţional „@Smiley_Omul“ continuă astfel: 

  • 5 noiembrie la Constanţa, la CCS;
  • 7 noiembrie la Galaţi, la Sala Sporturilor;
  • 10 noiembrie la Ploieşti, la CCS;
  • 12 noiembrie la Braşov, la Sala Sporturilor;
  • 13 noiembrie la Târgu Mureş, la Sala Polivalentă;
  • 18 noiembrie la Cluj, la Sala Polivalentă;
  • 19 noiembrie la Timişoara, la Sala Sporturilor;
  • 20 noiembrie la Arad, la Sala Sporturilor Victoria;
  • 25 noiembrie la Craiova, la Sala Sporturilor;
  • 10 decembrie la Bacău, la Teatrul de Vară;
  • 11 decembrie la Botoşani, la Sala Polivalentă;
  • 12 decembrie la Iaşi, la Sala Polivalentă;
  • 21 decembrie la Bucureşti, la Sala Polivalenta. 

   

Biletele la cele 16 concerte rămase în cadrul turneului se mai găsesc încă online, pe bilete.smiley.ro. În deschidere vor cânta prin rotaţie artiştii HaHaHa Production Emilian, Jean Gavril şi 7Klase. 

concert smiley pitesti foto talentivity
Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite