Televiziunea dă 178.000 de euro pentru Eurovision 2014. TVR plăteşte taxa, transmisiile şi hotelul, iar Guvernul „asigură“ show-ul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul de Administraţie al Televiziunii Române a aprobat un buget de 178.000 de euro pentru participarea României la Eurovision 2014, la această finanţare asigurată de TVR urmând să se adauge şi un sprijin financiar din partea Guvernului.

Potrivit Lianei Stanciu, şefa delegaţiei României, din bugetul de 178.000 de euro „131.000 de euro este taxa de participare, 14.000 de euro costă releele de transmitere, pentru că vor fi trei transmisiuni în direct, două semnifinale şi o finală, plus costurile de drum şi hotel“. Atât poate plăti anul acesta Televiziunea Română", a spus Liana Stanciu.

Decizia privind participarea României la Eurovision Song Contest 2014 a fost luată, joi, de noul Consiliu de Administraţie (CA) al TVR în prima şedinţă organizată de la numirea sa de Parlament, pe 1 aprilie.
România va fi reprezentată la Eurovision de Paula Seling şi Ovidiu Cernăuţeanu (Ovi), cu piesa „Miracle“, câştigătoare a finalei selecţiei naţionale a Eurovision, care s-a desfăşurat pe 1 martie.

Claudiu Brânzan, membru în CA, a confirmat că în şedinţa de joi a CA a fost aprobată participarea României la Eurovision. „Potrivit proiectului pe care ni l-a prezentat Liana Stanciu (şefa delegaţiei României la Eurovision - n.r.), costurile pot fi acoperite şi probabil vor fi şi recuperate din încasările de publicitate care se vor face pe acest concurs“, a explicat Claudiu Brânzan.

Liana Stanciu, şefa delegaţiei României la Eurovision, a declarat că sprijinul financiar pe care îl va oferi Guvernul nu are nicio legătură cu decizia luată joi de CA al TVR.

„Nu are nicio legătură cu Consiliul de Administraţie al TVR. Are mai degrabă legătură cu faptul că vorbim despre imaginea României, că Televiziunea Română este limitată în finanţare anul acesta din cauza situaţiei în care se află şi atunci am ales să încercăm pe la diverse instituţii care ne-ar fi putut ajuta şi am găsit sprijin la Secretariatul General al Guvernului, la cabinetul primului-ministru, care finanţează, în sensul că decontează preproducţia de spectacol şi spectacolul de pe scenă şi un videoclip, care sunt practic cărţile de vizită ale României anul acesta în Europa la Eurovision“, a spus Liana Stanciu. Ea nu a precizat care este suma pe care o va deconta Guvernul.

„Ieri s-a intrat în CA şi s-a stabilit un grafic probabil de eşalonare a taxei de participare. Televiziunea Română contribuie cu această taxă, cu taxele de relee, cu acomodarea echipei formate din artişti, adică plăteşte hotelul şi drumul, dar nu poate suporta şi spectacolul şi nimic din zona de PR, nimic din zona de promovare, nimic din zona artistică, pentru că nu sunt bani. Şi atunci m-am dus către instituţia guvernamentală împreună cu cei doi artişti şi am primit sprijin în sensul de decontare a acestor servicii, aceste servicii sunt exclusiv la televiziunea daneză. Ea face şi scenariile şi regia şi show-ul integrat, noi o să primim nişte modalităţi de plată, nişte documente de plată, pe care Secretariatul General al Guvernului le va deconta“, a spus Liana Stanciu.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite