Topul celor mai bune solo-uri de chitară din toate timpurile. Jimmy Page, pe primul loc: „Nu cred că e cel mai bun, am altele pe care le prefer“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Revista Classic Rock a întocmit topul celor mai bune solo-uri de chitară din toate timpurile, primul loc fiind deţinut de Jimmy Page cu debutul piesei „Stairway To Heaven“.

Riff-ul piesei „Stairway To Heaven“, realizat de chitaristul trupei Led Zeppelin Jimmy Page, a fost votat cel mai bun din istorie de către un grup format din critici, muzicieni şi fani. 

Totuşi, Page a declarat pentru Classic Rock că i se pare cel mai bun solo pe care l-a făcut vreodată: „Riff-ul din «Stairway To Heaven» este cel mai bun pe care l-am făcut în Led Zeppelin? Nu, dar cu siguranţă e al naibii de bun! L-am făcut foarte repede. Dacă toată lumea spune că e cel mai bun e minunat, dar am altele pe care le prefer.“

„Victoria“ vine la scurt timp după ce un tribunal din SUA a decis că riff-ul „Stairway To Heaven“ nu a fost plagiat după un fragment din piesa „Taurus“, lansat în 1968 de trupa Spirit, aşa cum trupa Led Zeppelin a fost acuzată de Michael Skidmore, reprezentantul fondului care administrează averea chitaristului trupei Spirit, Randy California.

Podiumul celor mai bune solo-uri din toate timpurile este completat de David Gilmore, cu „Comfortably Numb“, şi Don Felder şi Joe Walsh, pentru „Hotel California“. 

Topul 10 al celor mai bune solo-uri de chitară din toate timpurile

1. Jimmy Page/Led Zeppelin – „Stairway To Heaven“

2. David Gilmour/ Pink Floyd – „Comfortably Numb“

    

    

3. Don Felder and Joe Walsh/Eagles – „Hotel California“

 

4. Allen Collins/Lynyrd Skynyrd – „Freebird“

5. Jimi Hendrix/The Jimi Hendrix Experience – „All Along The Watchtower“

6. Eddie Van Halen/Van Halen – „Eruption“

7. Brian May/Queen – „Killer Queen“

8. Slash/GN'R – „Sweet Child Of Mine“

9. Prince/Prince And The Revolution – „Purple Rain“

    

10. Tony Iommi/Black Sabbath – „Paranoid“

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite