Trupa Holograf împlineşte 40 de ani şi este celebrată de artişti români printr-un concert inedit la Sala Palatului
0Holograf îmiplineşte 40 de ani de activitate şi va fi celebrată pe 10 octombrie la Sala Palatului de cei mai mari mari muzicieni ai României, în cadrul concertului „Holograf – Hall of Fame“.
Este pentru prima dată când se organizează în România un eveniment care celebrează influenţa unui artist în industria sa, un show de gală cu participarea a celor mai mari nume din muzica românească, care vor da viaţa unor versiuni unice ale hiturilor Holograf.
Înaintea anunţării oricărui nume din line-up sau din momentele artistice conexe, organizatorii precizează că trupa Holograf va avea propriul moment artistic în acest show unic.
Practic, în prima parte a show-ului, membri trupei Holograf sunt spectatori, iar în partea a II-a urcă ei pe scenă.
Producătorii vor ţine secrete şi cântecele pe care artiştii invitaţi le cântă, tocmai pentru a oferi trupei emoţii autentice şi puternice, la fel ca oricărui alt spectator din sală.
Biletele pentru HOLOGRAF - Hall of Fame pot fi pot fi achiziţionate din reţeaua magazinelor Flanco, Orange, Vodafone şi, online, pe iabilet.ro.