Trupa Paraziţii a câştigat al doilea proces cu Sindicatul din Poliţie: „Decizia este una corectă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Facebook
FOTO Facebook

Trupa Paraziţii a câştigat al doilea proces în faţa Sindicatului Nalţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP), după ce rapperii au fost acţionaţi în instanţă pentru melodia „Antimiliţie“.

Tribunalul Bucureşti a anulat la primul termen cererea Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP) care solicita daune de 100.000 de euro de la trupa Paraziţii, precum şi obligarea la scuze publice şi stergerea definitivă a piesei „Antimiliţie“ de pe canalul YouTube şi din spaţiul online, scrie Hotnews.  

Liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului contractual, Dumitru Coarnă, spune că decizia Tribunalului este corectă, pentru că doar un poliţist sau Inspectoratul General al Poliţiei Române ar fi putut acţiona în instanţă trupa. 

De asemenea, Coarnă spune că melodia este calomnioasă, dar atât timp cât „un fost condamnat“ te critică, „este de bine“.

Decizia Tribunalului a fost dată la primul termen de judecată din proces, cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare.

„Decizia Tribunalului este corectă, Surugiu nu are calitatea de poliţist, nici de preşedinte al Sindicatului Naţional al Agenţilor, doar presa îl prezintă aşa, dar el nu are calitatea asta. Acolo sunt alte lucruri. Pentru cine cerea el 100.000 de euro, pentru el, pentru cine? Nu are calitate procesuală. Nici eu nu am calitatea de a acţiona în instanţă. În instanţă poate acţiona Inspectoratul General al Poliţiei Române, el este titularul dreptului sau oricare poliţist care s-a simţit lezat într-un drept al său. Noi am putea să facem o acţiune dacă un poliţist ne-ar împuternici să-l reprezentăm în drepturi. Avem nişte instituţii care ar trebui să se sesizeze, să interzică acea melodie, cum ar fi CNCD şi la legea audiovizualului. Sunt un pic dezamăgit. M-am gândit la o acţiune, dar trebuie să cântăresc juridic să trec de faza excepţiilor, adică poliţia calităţii procesuale, netrimbat“, a declarat pentru HotNews Dumitru Coarnă.

De asemenea potrivit acestuia, faptul că „un fost condamnat îţi trimite insulte şi calomnii înseamnă că ai lucrat bine“, pentru că în trupa Paraziţii „avem cel puţin un condamnat pe legea 143, ceva cu drogurile. Sigur că are o frustrare cu Poliţia“.

Acesta este al doilea proces câştigat de Paraziţii în faţa SNAP. În primă fază a procesului, Tribunalul Bucureşti a respins ca inadmisibilă cererea SNAP ca trupa „Paraziţii“ să şteargă melodia „Antimilitie“ de pe canalul YouTube, pe motiv că Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP) nu poate face cereri în numele întregului corp profesional.

Reprezentanţii forţelor de ordine ar urma să plătească 2.500 de lei, cheltuieli de judecată. Suma reprezintă onorariul avocatului.

Sindicatul National al Agentilor de Politie (SNAP) îi reprezintă doar pe membrii săi, care sunt aproximativ 8.000, iar în această situaţie nu poate face cereri în numele întregului corp profesional al celor peste 65.000 de agenţi de poliţie aflaţi în subordinea MAI.

Ce i-a supărat pe poliţişti 

La mijlocul lunii iunie, preşedintele SNAP, Iulian Surugiu, a anunţat că va da în judecată trupa hip hop Paraziţii pentru „mesajul ofensator“ la adresa poliţiştilor din România din „Antimiliţie“, piesă inclusă pe noul album, „Arma secretă“. 

„Nu se poate aşa ceva într-o ţară democrată. Nu am spus niciodată că avem numai poliţişti deştepţi, frumoşi, dar nici aşa, în halul ăsta, mai ales de familii. Ne-au înjurat de toţi sfinţii şi de toţi răniţii“, declara la momentul respectiv Surugiu, care solicita în instanţă scuze publice şi 100.000 de euro daune morale.

Versurile piesei:

„Dacă n-ai imaginaţie, fă-te poliţist

N-ai făcut nimic în viaţă, fă-te poliţist

Băi lingău convins, dacă n-ai niciun vis, fă-te poliţist

Fă-te poliţist! Hai, fă-te poliţist!

Dacă nu ţi se mai scoală, fă-te poliţist

Dacă vrei să n-ai prieteni, fă-te poliţist

Dacă mă-ta-i cur*ă şi tactu’ comunist

Fă-te poliţist! Hai, fă-te poliţist!“

De altfel, „Antimiliţie“ nu este prima piesă a trupei ce are ca subiect Poliţia Română. În 2016, Paraziţii lansa piesa „Poliţia trece“, cu versuri precum: „A pus sirena, m-a speriat, m-a tras pe dreapta/ Şi-a coborât un poliţist urât, inteligent ca noaptea/ În lipsa centurii i-am dat un alt buletin/ Vă rog frumos, în p**a mea, lasă-mă să termin/ I-am vorbit cu respect că poliţiştii sunt fani/ Am încercat să-i dau mită doar 50 de bani.“ 

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite