TVR, premieră în istoria Eurovision: semifinală la 90 de metri adâncime, în Salina Turda. Imagini de la pregătirile care au presupus un efort uriaş VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
eurovision romania 2018 foto tvr

Televiziunea Română realizează o premieră în istoria concursului internaţional Eurovision organizând un show la o adâncime de 90 de metri, în Salina Turda.

În cea de-a patra semifinală Eurovision România 2018, care va avea loc duminică, concurenţii vor urca pe scena amplasată în mina Rudolf, într-un decor natural grandios, care măsoară nu mai puţin de 42 de metri înălţime, 50 de metri lăţime şi 80 de metri lungime.

Pentru organizatori, instalarea a peste 20 de tone de echipamente în subteran a presupus un efort logistic uriaş. Mai mult de 13 kilometri de cabluri electrice, fibră optică, triax şi de comunicaţii au fost desfăşuraţi pe un traseu de aproximativ 500 de metri. 

Timp de şapte zile, elementele de scenotehnică şi aparatura au fost coborâte în vatra minei de sare prin vechiul puţ de extracţie, sâmbătă urmând să aibă loc primele repetiţii. 

Pentru realizarea show-ului în condiţiile speciale din Salina Turda, echipa Eurovision România 2018 mizează pe un spectacol de lumini creat cu 70 de capete mobile inteligente şi 70 de proiectoare convenţionale, instalaţie de sunet cu boxe perimetrale şi 30 de m2 de ecrane LED.

Show-ul se va vedea, în direct, la TVR 1, TVR HD, TVRi, TVR Moldova şi pe TVR+, începând de la ora 21.00.

eurovision romania 2018 foto tvr
eurovision romania 2018 foto tvr
eurovision romania 2018 foto tvr

Pe lângă momentele pregătite de cei 12 semifinalişti, Elena Gheorghe şi Ad Libitum Voices vor susţine recitaluri în Salina Turda.

Elena Gheorghe, reprezentanta României la ediţia din 2009 a concursului Eurovision, a pregătit pentru duminică o adevărată experienţă audio-vizuală, într-o formulă de scenă extinsă, piese reorchestrate, cu cinci ţinute spectaculoase şi hituri care au devenit, deja, evergreen-uri. „Mamma Mia“, „Ecou“, „The Balkan Girls“ (piesa ce a reprezentat România la Eurovision 2009), „Disco Romancing“, „Te ador“, „Până dimineaţa“, „Midnight Sun“, alături de un colaj surpriză, va face parte din set list-ul cântăreţei. 

„Nu am cântat niciodată într-o salină, pentru mine este o experienţă inedită şi vreau să transmit emoţia şi bucuria spectacolului tuturor celor care îl vor urmări. Toate piesele pe care le-am pregătit au fost reorchestrate, coregrafiile regândite, adaptate acestui show unic“, spune Elena Gheorghe despre recitalul pe care îl va susţine la Eurovision România 2018.

Unul dintre puţinele grupuri vocale din România care adoptă stilul pop-opera, Ad Libitum Voices va interpreta duminică o serie de hituri într-o notă specifică. Tiberius Simu, Sergiu Coltan (tenori), Vlad Morar (bariton) şi Cristian Ignuţa (bas) vor deschide show-ul alături de tânăra interpretă Katia Cărbune, cu piesa „My heart is breathing you“. Recitalul trupei va continua cu hituri precum „Caruso“ (Lucio Dalla), „Copacul“ (Aurelian Andreescu) şi „Nunta“ (Phoenix).  

„Este o deosebită onoare să fim prezenţi pe scena Eurovision, scenă unde au cântat şi s-au consacrat nenumăraţi artişti. O surpriză foarte plăcută a fost de asemenea şi colaborarea cu Katia Cărbune, o fetiţă deosebit de talentată, alături de care este o plăcere să lucrăm“, au declarat membrii trupei înainte de primele repetiţii.

La finalul show-ului din Salina Turda vor fi anunţaţi alţi trei finalişti Eurovision România 2018, care se vor alătura astfel celorlalţi concurenţi care au ajuns în ultimul act al competiţiei naţionale, respectiv Alexia & Matei, Eduard Santha, Echoes, Jukebox şi Bella Santiago, Rafael & Friends, Mihai Trăistariu, Erminio Sinni & Titziana Camelin, Xandra şi Vyros. 

Citeşte şi:

Cine sunt primii 3 finalişti Eurovision România 2018: Alex Florea nu se numără printre cei aleşi de juriu VIDEO

 

Câte puncte a primit fiecare concurent în prima semifinală Eurovision România 2018: unul dintre participanţi nu a mai urcat pe scenă VIDEO

Finalişti Eurovision România 2018: Mihai Trăistariu merge din nou în finală, dar a fost pe ultimul loc în preferinţele juriului: „Nu sunt extrem de fericit“

Clasamentul şi toate interpretările din a doua semifinală Eurovision România 2018: o concurentă a reuşit performanţa de a nu primi nici măcar un punct VIDEO

Finalişti Eurovision România 2018: doi italieni au câştigat semifinala din Craiova VIDEO

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite