Unde şi când va avea loc show-ul în care va fi aleasă piesa care va reprezenta România la Eurovision 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:

TVR şi Global Records au ales-o pe Roxen să reprezinte România la Eurovision 2020, iar postul public a confirmat şi că show-ul în care va fi aleasă piesa câştigătoare va avea loc la Buzău.

Anul acesta, Buzăul va fi gazda unui show în premieră pentru Selecţia Naţională Eurovision 2020, după ce, la ediţiile trecute, TVR a organizat semifinale şi finale naţionale în oraşe precum Bucureşti, Baia Mare, Craiova, Arad, Iaşi, Focşani, Timişoara, Turda şi Sighişoara.

Selecţia Naţională va avea loc pe 1 martie, la Sala Sporturilor din Buzău.  

„Este o mare bucurie pentru noi să fim din nou în mijlocul telespectatorilor din ţară. Sperăm ca spectacolul pe care televiziunea publică şi partenerii săi îl vor aduce pe scena din Buzău să fie debutul unui rezultat cât mai bun pentru România la ediţia din acest an a concursului Eurovision“, a declarat Doina Gradea, preşedinte-director general al TVR. 

„Primăria Municipiului Buzău doreşte să mulţumească Televiziunii Române pentru alegerea Municipiului Buzău ca gazdă a finalei Selecţiei Naţionale a Eurovision Song Contest 2020, ca o recunoaştere a progresului remarcabil al oraşului din ultimii ani în organizarea unor evenimente culturale de anvergură. Pentru noi, organizarea unui asemenea spectacol de înalt nivel oferă nu doar oportunitatea de a ne promova oraşul în ţară şi în lume, ocazia de a face cunoscut ataşamentul nostru la valorile europene, ci şi prilejul de a ne sprijini concret naţiunea în a se afirma într-o competiţie de cea mai largă audienţă la nivel continental“, a precizat Constantin Toma, primarul Municipiului Buzău.

Anterior anunţului oficial, s-a dezvăluit că municipalitatea va sprijini organizarea galei de la Buzău cu suma de 200.000 de euro.

Despre Selecţia Naţională Eurovision 2020

În acest an, Televiziunea Română a schimbat mecanismul Selecţiei Naţionale şi a încheiat în acest sens un parteneriat exclusiv cu studioul de producţie Global Records. 

Aşadar, cele două entităţi au hotărât ca la Eurovision 2020 România să meargă cu o piesă interpretată de Roxen, descrisă drept „o artistă complexă, cu un timbru vocal special şi o prezenţă scenică memorabilă“. Alegerea vocii care să ne reprezinte la Rotterdam a aparţinut unei comisii de specialişti compusă din: Crina Mardare (vocal coach), Luminiţa Anghel (interpret), Lucian Ştefan (CEO Global Records), Liana Stanciu (producător muzical şi şefa delegaţiei României la Eurovision), Dan Manoliu (producător TV, director artistic), Gabriel Scîrlet (regizor muzical), Liviu Elekes (compozitor şi regizor muzical), Andrei Tudor (compozitor) şi Bogdan Păun (regizor muzical). Conform regulamentului, activitatea comisiei a fost supervizată de doamna Florentina Aron, notar public.

Roxen, pe numele real Larisa Roxana Giurgiu, s-a născut la Cluj şi cântă de la vârsta de 7 ani. A participat la numeroase concursuri şi a ştiut mereu că muzica este calea pe care o va urma în viaţă.

Pentru vocea selectată au fost compuse şi dezvoltate mai multe piese, dintre care cele mai bune cinci vor intra în Selecţia Naţională. Selecţia celor cinci creaţii muzicale a fost realizată de o comisie de specialitate, cu membri din domenii şi specializări variate - compozitori, textieri, muzicologi, realizatori/producători de divertisment radio şi/sau televiziune, regizori muzicali radio şi/sau de televiziune, ţinând cont de următorii parametri: forma muzicală a piesei, aranjament orchestral, originalitate, diversitate stilistică şi mesaj.

În Finala Naţională, cele cinci piese, care vor fi prezentate sub forma a cinci momente artistice diferite, vor fi votate de un juriu de specialitate şi de public, în proporţie egală, de 50%. În caz de egalitate, publicul este cel care are ultimul cuvânt, voturile sale fiind cele decisive.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite