Vaya Con Dios revine în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Solista Dani Klei este minte şi inima grupului Vaya Con Dios FOTO Danny Willems
Solista Dani Klei este minte şi inima grupului Vaya Con Dios FOTO Danny Willems

Formaţia Vaya Con Dios revine în România, unde va susţine un concert pe 5 octombrie 2014, la Sala Palatului, spectacolul făcând parte din turneul internaţional „Farewell Tour“.

La începutul anului 2013, Vaya Con Dios îşi anunţa retragerea din muzică printr-un turneu internaţional, „Farewell Tour“. Iniţial, turneul era planificat să dureze un an, dar s-a prelungit la cererea fanilor din întreaga lume, şi noi date s-au adăugat calendarului iniţial al trupei belgiene. 

Astfel, membrii grupului au hotărât să mai adauge încă o dată România în lista ţărilor în care vor concerta în acest an. La decizia lor a contribuit foarte mult şi reacţia românilor.

„Am primit nenumărate mesaje de la fani cu rugămintea de a-i mai aduce măcar o dată aici. Am profitat de prelungirea turneului de adio, aşa că, pe 5 octombrie, la Sala Palatului, va fi «Farewell Song» Vaya Con Dios“, a declarat Sorina Burlacu, director general Eventes, organizatorul show-ului. 

Site-ul oficial al trupei, vayacondios.info, anunţă că turneul mondial va lua final în octombrie, în Belgia. Ultimele două concerte din cariera Vaya Con Dios vor avea loc pe 24 octombrie la Antwerp şi pe 25 octombrie la Bruxelles. În total, trupa Vaya Con Dios a înregistrat până acum vânzări ce depăşesc şapte milioane de albume şi trei milioane de single-uri.

Pe 5 octombrie, accesul în sală va fi permis începând cu ora 19.00, iar spectacolul va începe la ora 20.00. Biletele intră în vânzare începând de astăzi, 4 iunie, şi sunt disponibile la preţurile de 135, 170, 230, 300 şi 400 de lei (VIP), în funcţie de distanţa faţă de scenă. Tichetele se pot cumpara online pe www.eventim.ro, sau prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librariile Cărtureşti). 

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite