Muzică

articolul anterior articolul urmator

VIDEO Benny Blanco, micul Moga al Americii

0
9 Nov 2012 14:20:15
Autor: Corina Cosmescu
Benny Blanco a compus „Tik Tok“, „Moves Like Jagger“ şi  „Diamonds“. FOTO Getty Images
Benny Blanco a compus „Tik Tok“, „Moves Like Jagger“ şi  „Diamonds“. FOTO Getty Images

Are doar 24 de ani şi este producătorul celor mai multe dintre hiturile momentului. După ce a colaborat cu Rihanna, Ke$ha, Maroon 5 şi Katy Perry, Benny Blanco a devenit noua revelaţie a muzicii americane.

 

Benny Blanco este un muzician care seamănă foarte bine şi fizic cu Marius Moga, nu doar prim prisma ascensiunii în carieră. „California Gurls“, „Teenage Dream“, „Dynamite“ „Tik Tok“ şi „Moves Like Jagger“ sunt doar câteva dintre piesele prin care s-a remarcat pe piaţa muzicală. 

 

Co-producător al single-ului „Diamonds“, de pe cel mai recent album al Rihannei, şi al piesei „Die Young“, semnată de Ke$ha, Blanco a ocupat poziţii fruntaşe în topul Billboard, reuşind performanţe similare cu cele ale producătorilor de prim rang din muzica pop.

 

 

Rihanna - „Diamonds“

 

Compune ca o femeie

Conştient că succesul înseamnă şi inovaţie, Blanco şi-a creat un stil propriu ce combină hip-hopul cu muzica dance, country. Însă, spre deosebire de colegii săi,  atunci când îşi compune piesele, Blanco joacă rolul unui personaj feminin. 

„Pentru mine e uşor să scriu ca o femeie“, a mărturisit producătorul pentru „The Huffington Post“. „Sunt un tip foarte sensibil şi încerc să mă pun în pielea unei femei ca să gândesc precum ea. Îmi place să mă pun în situaţii dificile, încerc să scriu din perspectiva unei mame divorţate sau a unei gravide“, a declarat Blanco.

Producătorul e deschis provocărilor. „Am experienţă cu muzica indie şi până anul acesta n-am mai creat muzică R&B, dar mi-am dorit să fac asta. Încerc să fac de toate ca să mă diferenţiez“, a completat compozitorul.

Nu face muzică „pentru proşti“

Totuşi, cum reuşeşte Blanco să facă acest lucru? Înainte să se apuce de muncă, producătorul încearcă să-şi cunoască mai bine clientul. „Vreau să întâlnesc artistul şi să construiesc o relaţie cu el. Vreau să mă asigur că acei oameni sunt în regulă, nu mă interesează să scriu cântece pentru proşti, vreau să compun o piesă pentru cineva căruia îi pasă de muzică. Procesul creaţiei trebuie să fie o experienţă pozitivă“, a explicat Blanco.


Maroon 5 - „Moves Like Jagger“


 

Compozitorul şi-a dat seama că muzica nu înseamnă doar inovaţie, ci şi respect pentru colegii de breaslă şi suport din partea publicului. „Cred că Skrillex face o muzică incredibilă, la fel ca şi Baauer, Diplo şi Dillon Francis. Ei se ocupă de lucruri diferite şi au echipe de susţinători adevăraţi“, a spus Blanco. Mai mult, pentru el muzica este un act cultural major. „Unii artişti se rezumă la cântece şi sunt caracterizaţi doar de piesele lor, dar un artist adevărat se caracterizează prin arta sa, prin cultură. Îmi place când oamenii se implică atât de mult încât îşi fac un tatuaj cu numele artistului“, a explicat producătorul american.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările