VIDEO Cele mai importante momente gay din istoria muzicii moderne

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ricky Martin recunoaşte că e homosexual şi se declară mândru/ 30 martie

Egalitatea pentru lesbiene, homosexuali, bisexuali şi transsexuali (comunitatea LGBT) este unul dintre cele mai fierbinţi subiecte în contextul politic actual. Însă lumea muzicală a jucat dintotdeauna un rol important în susţinerea acestei cauze. „Billboard“ rememorează momente muzicale decisive în înţelegerea, tolerarea şi acceptarea membrilor acestei comunităţi.

Ricky Martin şi dezvăluirea sa 

Ricky Martin şi-a petrecut mare parte din carieră evitând întrebările despre orientarea lui sexuală. Într-un final, i-a liniştit pe toţi curioşii în 2010 şi s-a declarat „un homosexual norocos“ într-o scrisoare către fanii săi, în care descria teama care îi acaparează pe homosexualii de pretutindeni atunci când vine vorba de a-şi mărturisi orientarea. „Mulţi îmi spuneau că nu merită, că n-ar trebui să fac asta, că toţi anii de muncă se vor prăbuşi“, povestea Ricky Martin. Însă a ignorat toate sfaturile şi şi-a făcut publice luptele cu prejudecăţile în autobiografia sa din 2010, „Me“ (Eu), care a devenit rapid un bestseller. Martin şi partenerul său, Carlos Gonzales, îşi cresc împreună cei doi băieţi gemeni născuţi de o mamă-surogat în 2008.

Jay-Z şi Barack Obama susţin căsătoriile între persoanele de acelaşi sex

După ce Obama a susţinut public căsătoriile între persoanele de acelaşi sex, Jay-Z şi-a exprimat şi el susţinerea pentru gay într-un interviu acordat postului CNN. „M-am gândit mereu la această problemă ca la ceva care ţine pe loc această ţară. Ce fac oamenii în intimitate este treaba lor şi nu poţi alege de cine te îndrăgosteşti“, declara Jay-Z. Şi alte staruri, ca Lady Gaga sau Alicia Keys, l-au susţinut pe preşedintele SUA în declaraţiile sale.

Serialul „Glee“ îi aduce pe adolescenţii homosexuali în atenţia publicului

Serialul produs de canalul de televiziune Fox a abordat aceste probleme încă de la început, introducând în firul narativ poveşti de acest fel, făcând telespectatorii să susţină şi să empatizeze cu personajele. În sezonul trei a fost introdus chiar personajul Wade Adams, transsexual care interpretează melodii ca femeie şi concurează cu celelalte personaje feminine.

Rob Halford face istorie în rock

Genul acesta de muzică, rockul, nu prea pare să accepte cu uşurinţă această lume. Asta până când Rob Haltford de la Judas Priest a recunoscut că este homosexual într-un interviu pentru MTV din 1998. „Sunt homosexual dintotdeauna. Doar de curând, însă, a devenit un lucru uşor de recunoscut. Acum este momentul să aducem asta în discuţie“, declara el. „Încă există multă homofobie în industria muzicală, dar trebuie să ne descurcăm şi să descoperim cum s-o facem pe cont propriu. Dacă frunzăriţi albumele Judas Priest, veţi fi surprinşi de câte insinuări şi metafore sunt folosite acolo. Acesta a fost felul meu de a mă afirma“, a adăugat Halford.

Lady Gaga luptă pentru drepturile homosexualilor

Cu ajutorul imnului ei, „Born This Way“, de fapt cu ajutorul la tot ce spune, face sau poartă, Lady Gaga s-a dovedit a fi o adevărată susţinătoare a homosexualilor. Dar Gaga se implică şi în activităţile politice adevărate. Şi-a susţinut părerile pe scena MTV şi în marşul pentru egalitate din martie 2009 din capitala SUA. Mai târziu a apelat la fanii ei de pe Twitter să-i solicite senatorului de New York votul pozitiv pentru Legea Căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex. Şi nu se va opri aici.

Elton John şi partenerul David s-au căsătorit

În anii '70, Elton John era destul de evaziv cu preferinţele sale sexuale. Dar cântăreţul a dat la o parte ambiguităţile pe 21 decembrie 2005, când a sărbătorit recunoaşterea britanică a cuplurilor homosexuale, căsătorindu-se cu producătorul David Furnish. Cinci ani mai târziu, au adoptat un băieţel, pe Zachary, iar în ianuarie 2013 i-au urat bun venit frăţiorului lui Zachary, Elijah Joseph Daniel.

Madonna, purtătorul de cuvânt al homosexualilor

Încă din anii '80, Madonna a fost de partea acestei minorităţi, însă şi-a dus activitatea pro-gay la un alt nivel atunci când a lansat melodia „Vogue“, care este şi un stil de dans pretenţios, reprezentativ pentru transsexuali. Madonna continuă şi în prezent să se implice în apărarea drepturilor homosexualilor. La o decernare de premii din 2013, ea a venit îmbrăcată ca un cercetaş american, solicitând ridicarea interdicţiei pentru homosexuali în cadrul acestei asociaţii. 

Christian Chavez luptă pentru „Libertad“

Christian Chavez şi-a recunoscut homosexualitatea în 2007, încă de când era membru al grupului pop mexican RBD. Dar, în martie 2011, Chavez şi-a cerut cu adevărat drepturile printr-un cântec. „Libertad“ are şi un videoclip pe măsură şi solicită egalitate şi libertate sexuală.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite