VIDEO Delia Rus a lansat „Ochii la mine“ featuring Tranda

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O faţă inocentă pictează o poveste romantică printre rândurile celui mai recent single, „Ochii la mine“, lansat de către Delia Rus în colaborare cu rapperul Tranda.

Piesa este scrisă de Delia Rus şi Tranda, alături de Mădălin Roşioru, Florian Rus şi Bogdan Todor, produsă de studio-urile DeMoga.

„Ochii la mine“, primul single din 2018 al Deliei, este o poveste de dragoste modernă, îmbrăcată într-o explozie de culori, în videoclipul regizat de Criss Blaziny, în care personajul principal masculin este jucat de bloggerul Otravă. Piesa marchează şi prima colaborare a Deliei cu Tranda, urmând ca artista să apară şi pe albumul rapperului, „Nord“, care va fi lansat anul acesta.

„Piesa este produsă în spatele uşilor de la DeMoga, de Mădălin Roşioru, Florian Rus şi Bogdan Todor, peste care, apoi cu timpul, mi-am pus şi eu, uşor, uşor, amprenta pe ea. Colaborarea cu Tranda a completat tabloul, fiind artistul potrivit, bărbatul potrivit pentru a-mi da răspunsul pe care îl căutam. Este finalul unei poveşti pe care am trăit-o şi care, cu timpul, s-a deteriorat, pentru că "din doi nici unul nu poate sa mai ierte". Este momentul în care totul se dă pe faţă, o portiţă rămâne cumva deschisă, dar sfârşitul este inevitabil. Inimile frânte şi amintirile sunt singurele lucruri care rămân. Videoclipul este ca o concluzie pentru mine. Simt că am avut nevoie de o a treia persoană pentru a face trecerea dintre mine şi Tranda, iar Otravă a fost perfect pentru asta. El are stările pe care nouă, cumva, ne este frică să le afişăm. E pierdut, consemnat, frânt. Iar asta se vede clar şi în personajul din clip“, explică Delia.

Devenit cunoscut datorită unor piese ca „În drum spre bani”, „SxPB”, „Torace” şi „Atât de simplu”, Tranda a lansat în mai 2017 propriul label, ‘’Costangeles Studio’’, unde lucrează la noul album, „Nord’’.

„Mi-a plăcut de ea din prima, atât ca persoană, cât şi ca artistă. M-a impresionat că îşi scrie singură versurile şi nu o face rău deloc. Simt ca are o pornire pentru treaba asta, chiar dacă e abia la început. Avem o piesă si pe „NORD“, viitorul meu album, dar toate la timpul lor“, spune Tranda.

2017 a fost un an important pentru Delia, marcat de debutul la MMA, cât şi la radio. Iar apoi de evenimente precum: cel mai recent single „Inimi străine’’, colaborarea cu Karo şi Doddy, care se apropie de 10 milioane de vizualizări în doar câteva luni şi alăturarea la proiectul Iwonder, al fundaţiei Ringier.  

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite