VIDEO INTERVIU Tarja Turunen, regina rock-ului simfonic: „Am muzică din România în colecţia mea de albume“
0
Regina rock-ului simfonic, Tarja Turunen, s-a aflat din nou în România, la Sibiu, unde a susţinut un concert foarte bine primit de public, în cadrul Festivalului ARTmania, ajuns la ediţia a 12-a. Chiar dacă a avut un program foarte încărcat, fosta solistă a trupei Nightwish a oferit un interviu în exclusivitate pentru Adevărul.
Cea mai bună voce de metal simfonic din Europa şi probabil una dintre cele mai bune cântăreţe ale lumii, Tarja Turunen (40 de ani) este deja o obişnuită a festivalurilor din România, fiind prezentă de 11 ori în recital la noi în ţară, atât cu fosta sa trupă, Nightwish, cât şi cu prilejul unor concerte de muzică clasică sau în formula în care cântă din 2007.
Despărţirea de celebra formaţie finlandeză, în care a evoluat timp de zece ani, s-a produs într-un mod dureros pentru artistă, imediat după concertul de la Hartwall Arena din Helsinki, când grupul a concediat-o pe Tarja printr-o „scrisoare deschisă“. Ea avea însă să cunoască succesul şi mai departe, vocea sa inconfundabilă şi unanim apreciată de critică şi de public cucerind noi teritorii.
Fără atitudinea superioară a divelor soprane, cu mult umor şi mai ales cu multă deschidere, Tarja a acceptat să povestească reporterilor Adevărul despre momentele dureroase din viaţa ei, despre felul în care percepe România şi pe fanii ei de aici, dar şi despre familia sa.
Adevărul: Aş începe cu relaţia specială pe care o ai deja cu România, pentru că ai avut atât de multe concerte aici, încât am putea să îţi oferim cetăţenia!
Tarja: Da, de ce nu? (râde) Am un fan club foarte frumos aici şi fani foarte pasionaţi. Şi sprijinul lor a fost incredibil în aceşti aproape 20 de ani. N-a existat niciun moment, de când am venit pentru prima dată şi până azi, n-au fost ocazii în care să zic că ceva nu merge sau nu este în regulă. Întotdeauna am fost bine primită, aşa că vă mulţumesc!
Noi îţi mulţumim! Te-aş ruga să ne spui ce ai văzut şi ţi-a plăcut în România?
De exemplu, un oraş precum Sibiul... Îmi place foarte mult arhitectura caselor vechi. La fel şi Bucureştiul, are atâtea locuri frumoase în care poţi să te strecori şi să bei o cafea sau un pahar de vin... în care să simţi oraşul. Îmi place acea senzaţie pe care o ai când eşti în zona veche a oraşului. De asemenea, îmi plac oamenii. Sunteţi foarte buni şi foarte prietenoşi cu străinii. Întotdeauna am fost bine primită, indiferent de situaţie. Indiferent dacă oamenii au ştiut cine sunt sau nu. De obicei ies în oraş fără machiaj şi pot să mă uit aşa la oameni...Este doar un sentiment, de cele mai multe ori. Iar când vine vorba de muzică... Foarte mulţi dintre voi trăiţi prin artă, faceţi artă, studiaţi artă, artele în general. Şi văd că apreciaţi muzica clasică şi istoria în ţara voastră. E o pasiune încă în zilele noastre.
Voiam să te întreb dacă este posibil ca Nightwish să redevină proiectul muzical de pe vremuri, după atâta timp, însă am înţeleg deja că nu. Am să te întreb totuşi dacă atunci când s-a rupt această colaborare cu Nightwish a fost cel mai greu moment al vieţii tale.
Categoric aş spune că a fost în primele trei momente grele din viaţa mea. Poate chiar mai degrabă în primele două. Un moment greu a fost cu siguranţă atunci când a murit mama, în 2003, când încă eram în Nightwish. A fost ca şi când pământul s-ar fi cutremurat, totul s-a întors cu josul în sus într-o singură noapte. Cam asta mi s-a întâmplat.
Deci Nightwish a devenit un fel de coşmar....
Da, a devenit un coşmar. A fost un coşmar. Ca şi când ai ţine în braţe un tort grozav şi brusc se răstoarnă cu faţa-n jos. Ce vei face? Cam aşa a fost...
Cine te-a ajutat în acel moment?
Familia mea. Cu siguranţă, soţul meu a fost acolo, de asemenea distrus şi el. Familia, prietenii, cu toţii au fost devastaţi. De asmenea, şi fanii mei.
Dar acum îţi merge perfect!
Nu există un asemenea lucru - perfect. Dar fără fani, fără oamenii care au crezut în mine, cu siguranţă... nici nu e cazul să mai spun asta, evident, dar nici n-aş mai fi acum aici, vorbind cu tine.
Nu eşti genul acela de artist care se urcă pe scenă, cântă, după care spune „mulţumesc” şi „la revedere”. Tu simţi ceea ce cânţi. Vorbeşte-mi despre emoţiile tale, despre ceea ce simţi atunci când începi să cânţi.
Da, aşa e. Este emoţionant să vezi mulţimea, să o simţi, este legat de melodia pe care o cânt, pentru că eu sunt ca un povestitor, trebuie să le spun o poveste cu vocea mea. Trebuie să îmi fie uşor în zilele noastre să spun o poveste doar folosind inflexiunile vocii, să colorez totul cu vocea. Era o perioadă în care nu puteam cânta decât pe o singură voce şi doar atât. Dar în prezent pot să fac orice nebunie şi e fantastic! Şi nu simt că îmi rănesc în vreun fel vocea, pentru că tehnica mea este foarte bună. Dar pe de altă parte caut perfecţiunea. Nu numai în concertele mele, în concertele rock. Pentru că îl văd pe chitaristul meu făcând la fel, pe basist de asemenea, pe baterist, în spatele meu, pe scenă, pe clăpar...
EXCLUSIV Tarja Turunen: Am muzică românească în colecţia mea de albume
Pe noul clăpar, care a venit special pentru acest concert de la Buenos Aires, din Argentina?
Da, cu siguranţă în seara asta o să caute perfecţiunea! (râde) Dar cu toţii împărtăşim acelaşi sentiment, că vrem să oferim o interpretare cât mai bună. Şi asta este incredibil, după toţi aceşti ani! Unii dintre colegi sunt alături de mine încă de la începutul carierei mele. Încă fac asta. Şi de-asta este fantastic! Şi atunci devine distractiv. Când poţi să forţezi nota şi să îţi impingi limitele şi totuşi să fie distractiv. Când îmi zâmbesc, când se uită la mine pe scenă în timpul concertului e cel mai bun lucru să vezi acea emoţie a faptului că ne simţim bine.
O să le spun atunci să îţi zâmbească pe scenă...
Da, da, categoric! Dacă nu zâmbesc pe scenă ceva nu e în regulă!
Mă gândeam să te întreb despre muzica românească, dacă eşti familiarizată cu ea...
Oh, Doamne, nu mă întreba! Stai să îmi amintesc: acasă am muzică din România în colecţia mea de albume. Dar de fapt lucrurile stau cam aşa: colecţia mea de albume se mută cu dulapul respectiv de vreo trei ani. Serios, e un dezastru! Ne mutăm, ne mutăm şi ne tot mutăm, ne relocăm şi iar ne relocăm tot timpul. Încă nu avem o casă.
Şi acum locuiţi în....?
Caraibe, pe o mică insulă în Antigua. Şi sper să ne întoarcem anul viitor în Europa, în Spania.
Şi nu ţi-e dor de Finlanda?
Am fost mulţi ani departe de Finlanda. Mi-e dor de anumite lucruri. Dar nu mi-e dor să locuiesc acolo. Mi-e dor, de exemplu, desigur, de familia mea, care încă locuieşte acolo. Mi-e dor de serile frumoase de vară, de peisajele cu lacuri... De astea mi-e dor. Dar chiar dacă nu am o saună acasă, de multe ori gătesc mâncare finlandeză pentru familia mea. Oricum, sunt o finlandeză. Dar nu suport întunericul, nu mă face să mă simt bine. Aşa că scriu cântece când mă simt energică datorită luminii. Nu neapărat căldurii, cât luminii.
Se încarcă comentariile...
