VIDEO Brand de ţară: Paula şi Ovi au lansat clipul piesei „Miracle“, ce va reprezenta România la Eurovision

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paula şi Ovi au filmat în ploaie, pentru a transmite cât mai intens emoţia miracolului. FOTO TVR
Paula şi Ovi au filmat în ploaie, pentru a transmite cât mai intens emoţia miracolului. FOTO TVR

Cu două zile înainte de a pleca la Copenhaga, Paula Seling şi Ovi Jacobsen îşi răsplătesc fanii cu videoclipul oficial al melodiei „Miracle“, ce va răsuna pentru toată Europa, pe 8 mai, în a doua semifinală Eurovision, pe scena din Danemarca.

Paula Seling şi Ovidiu Cernăuţeanu (Jacobsen), artiştii care ne vor reprezenta pentru a doua oară la Eurovision, au lansat duminică, pe YouTube, videoclipul piesei „Miracle“. Filmuleţul regizat de Alex Ceauşu, unul dintre profesioniştii în domeniu din România, spune povestea miracolului renaşterii naturii şi îi prezintă pe cei doi în ipostaze inedite.

Ploaia trezeşte la viaţă o cameră întunecată, iar vântul ameninţă florile şi iarba, aducând, în cele din urmă, fluturii. Videoclipul a fost filmat într-o zi, însă editarea şi efectele vizuale create au mai necesitat câteva zile de lucru.

„Îmi place mult viziunea lui Alex Ceauşu. Clipul vorbeşte despre miracolul vieţii, venit din alt miracol, al iubirii. În camera goală renaşte natura dintr-un alt miracol, apa, sursa vieţii. Lumea este plină de miracole, depinde doar de noi să le percepem, lucru pe care, într-o altă formă, îl spune şi Albert Einstei“, spune Paula Seling.

paula si ovi eurovision
paula si ovi eurovision

„Filmările au fost destul de solicitante, au fost aproape 24 de ore, într-o casă fără încălzire, prin care bătea vântul, unde mai apoi ne-a plouat artificial şi ne-a suflat taifunul. E bine că nu am răcit, deşi am suferit, ceva timp, de frig, cântând în ploaie şi vânt. În final, videoclipul este… miraculos. Sperăm să vă placă“, transmite artista care e şi studentă la Conservator.

paula si ovi eurovision

Compozitorul şi colegul ei, cu care a obţinut locul al treilea în finala Eurovision 2010, datorită piesei „Playing With Fire“, îşi aminteşte de momentul iniţial. „Miracolul nostru a început, pentru mine, în iunie, anul trecut, când am compus piesa alături de Philip Halloun, şi a continuat în toamnă, când intram în studio, în Oslo, cu Beyond51 şi începeam munca la producţia piesei. E o bucurie să văd astăzi forma completă acestui proiect, prin lansarea videoclipului, realizat cu ajutorul unor profesionişti adevăraţi, precum regizorul Alex Ceauşu şi coregrafa Judith State“, spune Ovi Jacobsen.

paula si ovi eurovision
paula si ovi eurovision

Marţi, pe 29 aprilie, Paula Seling, Ovi Jacobsen şi Liana Stanciu, şefa delegaţiei române la Eurovision, vor pleca spre Copenhaga, unde se desfăşoară concursul muzical de tradiţie, la care participă 37 de ţări.

ovi jacobsen

Paula şi Ovi vor cânta în a doua semifinală, având adversari din Malta, Israel, Norvegia, Georgia, Polonia, Austria, Lituania, Finlanda, Irlanda, Belarus, Macedonia, Elveţia, Grecia şi Slovenia. Potrivit sondajelor, reprezentanţii României sunt favoriţi în semifinală şi au mari şanse de a se califica în cursa finală.

Rămâneţi pe adevărul.ro. Luni, de la 12.00, Paula Seling şi Ovi Jacobsen sunt invitaţi la emisiunea Adevărul Live pentru a ne oferi ultimele detalii despre Eurovision Song Contest 2014. 

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite