VIDEO Lady Gaga, duet aniversar cu Rolling Stones

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mick Jagger şi Lady Gaga au interpretat piesa Gimme Shelter“. FOTO Reuters
Mick Jagger şi Lady Gaga au interpretat piesa Gimme Shelter“. FOTO Reuters

Mama monstruleţilor a urcat sâmbătă seara pe aceeaşi scenă cu Rolling Stones, pentru a marca încheierea turneului aniversar de 50 de ani al formaţiei britanice.

Artista şi-a făcut apariţia într-un costum alb-negru, în dungi, pantofi negri cu toc cui şi o perucă blondă, cu părul lung până la mijloc. Artista a interpretat piesa „Gimme Shelter“, alături de Mick Jagger.

„Acesta este ultimul spectacol din turneul aniversar, dar sperăm să vă revedem în curând“, a spus interpretul. Înaintea evenimentului, Jagger a declarat că show-ul ar putea fi ultimul de acest gen: „aceasta poate fi ultima oară, nu ştiu“, a mărturisit artistul în vârstă de 69 de ani. Spectacolul a fost precedat de alte evenimente similare desfăşurate la sfârşitul lunii noiembrie, la Londra, unde membrii Rolling Stones s-au reunit pentru prima oară într-un concert, după o prestaţie susţinută în 2007. 

Lady Gaga nu a fost singura surpriză a serii. Cântăreţul american Bruce Springsteen li s-a alăturat britanicilor pentru piesa „Tumbling Dice“, trupa Black Keys a continuat cu „Who Do You Love“, iar John Mayer şi Gary Clark Jr. s-au întrecut în acorduri de chitară cu Keith Richards şi Ronnie Wood, pentru melodia „Goin’ Down“.

lady gaga rolling stones - reuters

Pe lângă aceste colaborări, veteranii de la Rolling Stones nu şi-au dezamăgit fanii şi le-au reîmprospătat memoria cu hiturile care i-au făcut cunoscuţi, printre care şi „It‛’s Only Rock ’N Roll (But I Like It)“, „Start Me Up“, „Brown Sugar“ şi „Sympathy for the Devil“. 

Formaţia a avut şi un moment de reculegere, pentru persoanele decedate în masacrul din Connecticut. „Vrem să transmitem iubirea şi condoleanţele pentru toţi cei care i-au pierdut pe cei dragi în urma tragediei din Connecticut“, a exclamat Jagger, în apaluzele publicului.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite