„Zidul” peste Zidul Berlinului. Cel mai grandios concert din istorie

Roger Waters a resuscitat spectacolul “The Wall” în 1990, ca să marcheze un eveniment istoric: căderea Zidului Berlinului. Concertul a avut loc chiar pe ruinele infamului zid

"Dacă aş mai pune în scenă «The Wall»? Doar dacă ar cădea Zidul Berlinului" - declara, în glumă, Roger Waters la începutul anilor '80. Ceea ce pentru muzician - şi nu doar pentru el - părea o utopie a devenit realitate câţiva ani mai târziu, în noiembrie 1989: Zidul Berlinului chiar a fost dărâmat.

Începuturile

Totul a pornit de la Leonard Cheshire, un fost pilot în armata britanică, atunci în vârstă de 72 de ani. Cheshire a luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial şi a fost martor la aruncarea bombei atomice asupra oraşului japonez Nagasaki. Profund marcat de cele văzute, soldatul s-a întors din război complet schimbat.

În 1989, Cheshire a decis crearea unei fundaţii în memoria tuturor celor care şi-au pierdut viaţa în războaie în ultimii 100 de ani. Banii strânşi din donaţii urmau să fie păstraţi neatinşi, în memoria celor dispăruţi, iar dobânda, folosită pentru ajutorarea victimelor unor viitoare evenimente nefericite.

Acest proiect a fost singurul care l-a determinat pe Roger Waters, pe atunci având deja o carieră solo, să reia ideea repunerii în scenă a "The Wall". Este adevărat că "Zidul" se născuse pe vremea în care exista Pink Floyd, iar Waters era convins că fanii asociau "The Wall" cu legendara trupă, nicidecum cu el. Dar conceptul, versurile, muzica, scenografia - toate aceste elemente purtau semnătura inconfundabilă a lui Waters. Şi atunci cine ar fi avut mai mult dreptul să pună din nou în scenă "The Wall"?

Waters îşi pune „Zidul” în maşină

Odată acceptată propunerea de a organiza concertul, Waters a început să caute locul potrivit pentru scenă. S-au luat în calcul Marele Canion şi Wall Street. Atunci, s-a produs ceea ce părea irealizabil: pe 9 noiembrie 1989, Zidul Berlinului a început să fie dezmembrat. Devenise clar pentru toată lumea: nici că ar fi putut exista un loc mai potrivit pentru "The Wall". Organizatorii au stabilit ca megaconcertul să aibă loc în vara lui 1990.

Roger Waters povestea într-un interviu că a avut emoţii la reascultarea, după atâţia ani, a albumului: "Am sperat să-mi placă în continuare. Apoi mi-am pus albumul în maşină şi asta a fost. Nu era deloc rău. Sunt mândru că primesc scrisori de la profesori care iniţiază discuţii cu elevii pornind de la acest album. Şi că există o carte de psihoterapie în care autorul menţionează ca un lucru extraordinar faptul că un englez a compus în aşa manieră. Îmi scriu oameni pe care The Wall i-a ajutat să-şi elibereze sentimentele... Da, sunt mulţumit”, spunea Waters.

Concert în "ţara nimănui"

Planurile s-au pus în mişcare prin ianuarie 1990. Deşi nu s-ar fi aşteptat, organizatorii s-au izbit de refuzul marilor companii de a sponsoriza evenimentul, pe motiv că bugetele fuseseră făcute deja pentru anul următor. Costurile punerii în scenă a "The Wall" ajungeau la 10 milioane de dolari. Pe urmă, organizarea a avut de suferit şi din cauza aprobărilor care urmau să vină de la primarii celor două părţi ale Berlinului. Waters îşi aminteşte că, practic, edilii habar nu aveau cum se procedează în asemenea situaţii. Ultimele aprobări de care depindeau au venit din partea Berlinului de Est abia în 20 aprilie 1990. Asta i-a determinat pe organizatori să amâne concertul cu o lună, fixând data la 21 iulie. Aveau, aşadar, trei luni să pună la punct ceea ce a rămas în memoria a milioane de oameni cel mai mare concert rock plătit din istorie.

Scena a fost amplasată exact în zona prin care a trecut Zidul Berlinului, înainte de a fi dărâmat, între Potsdamer Platz şi Poarta Brandenburg. Un fel de „ţara nimănui” unde, cu doar câteva luni în urmă, dacă erau prinşi, oamenii erau împuşcaţi pe loc. Organizatorii îşi amintesc că, înainte de a începe construirea scenei, a fost nevoie de dezamorsarea zonei - mai erau ascunse muniţii, grenade, chiar şi bombe. În plus, a fost descoperit şi un buncăr, ai cărui pereţi purtau încă însemnele naziste. Se presupune că acel buncăr i-ar fi aparţinut chiar lui Hitler. În timpul concertului, Cindy Lauper a anunţat, făcând referire la descoperirea locului ascuns, că "dansăm deasupra mormântului lui Hitler".

O cohortă de celebrităţi

Peter Gabriel, Bruce Springsteen şi Eric Clapton au refuzat invitaţia lui Waters de a cânta în "The Wall", la Berlin. Alţi doi muzicieni au fost nevoiţi să renunţe în ultimul moment, din cauza amânării cu o lună a evenimentului - Rod Stewart şi Joe Cocker. Cei care au urcat pe scena de la Berlin au fost Scorpions, The Band, The Hooters, Van Morrison, Sinead O'Connor, Cindy Lauper, Marianne Faithfull, Joni Mitchell, Paul Carrack, Thomas Dolby şi Brian Adams, alături de actorii Albert Finney, Jerry Hall, Tim Curry şi Ute Lemper şi de Orchestra Simfonică a Berlinului de Est.

Waters a folosit, pentru crearea unor efecte vizuale unice, elicoptere şi aeronave militare americane din Germania. La punerea în scenă a "The Wall" în Berlin au participat şi aproximativ 100 de soldaţi sovietici.

Număr-record de spectatori

Peste 250.000 de oameni au fost martori la punerea în scenă a "The Wall" de la Berlin. Concertul a fost transmis în 52 de ţări, iar showul televizat a fost urmărit de milioane de oameni. Cele două ore de muzică nu au fost lipsite de probleme tehnice. În timp ce Sinead O'Connor interpreta piesa "Mother" a avut loc o cădere de tensiune, remediată rapid, dar peste care Roger Waters a trecut cu uşurinţă dialogând cu publicul.

Scena a măsurat 80 de metri lungime şi 25 de metri înălţime. Pentru construirea zidului de pe scenă, s-au folosit 2.500 de cărămizi din polistiren. Proiecţii ale unor scene cutremurătoare din timpul războaielor, imagini ale unor oraşe complet distruse, liste cu numele victimelor proiectate pe ecrane-gigant, marionete înalte de 12 metri, mânuite cu ajutorul macaralelor - Waters a uzat din plin de toate acestea pentru a crea o atmosferă unică în timpul concertului. Desenele lui Gerald Scarfe (prezente şi în film) au fost adaptate pentru concertul de la Berlin de câţiva designeri nemţi.

Trupa a cântat pe scenă în spatele zidului care s-a construit treptat, iar îndărătul acesteia s-au aflat alţi 230 de oameni: Orchestra Simfonică şi Corul Radio din Berlinul de Est. Waters nu a respectat întocmai playlistul albumului "The Wall". Un efect aparte l-au avut improvizaţiile, unele melodii au fost omise, iar altele, introduse. Muzica, versurile şi interpretarea artiştilor, dar şi încărcătura emoţională şi istorică a locului au creat, cu certitudine, un moment unic în istorita rockului.

Ceilalţi Floyd au fost absenţi

David Gilmour şi ceilalţi foşti membri ai trupei Pink Floyd nu au fost prezenţi la concertul de la Berlin nici măcar ca spectatori. "Sunt tentat să merg acolo, dar nu o voi face. Probabil că voi urmări concertul la TV. Nu aş putea suporta ca cineva să mă vadă urmărind concertul din umbră. Ne-am luptat cu Roger pentru libertatea noastră (ceilalţi membri ai trupei au câştigat în instanţă dreptul de a se folosi în continuare de numele care i-a consacrat - Pink Floyd, n.r.), e firesc să îi permit şi eu lui aceeaşi libertate. Nu mă deranjează că Roger va pune în scenă The Wall. Sunt convins că îi va ieşi perfect", a declarat Gilmour, cu puţin timp înainte de concert.

CITEŞTE TOATĂ CAMPANIA

"The Wall", strigătul unei generaţii

Povestea filmului "The Wall", o călătorie în ţinutul amintirilor şi al nebuniei

Istoria Pink Floyd 1. Desant prin subteranele Londrei

Istoria Pink Floyd 2. Pe Everestul muzicii rock. Al cincilea membru al trupei: întâmplarea

Roger Waters, omul care şi-a înfruntat epoca

Istoria Pink Floyd, tradusă în româneşte la lumânare, în Africa