Şefii mimează că-i plătesc, moderatorii mimează că muncesc

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă s-ar edita cândva un set de volume cu perlele celor care realizează sau vizitează emisiuni TV, urmaşii urmaşilor noştri nici n-ar crede că asemenea vremuri au existat cu adevărat.

Când ai o audienţă de milioane de căpăţâni, de ce simţi nevoia să scoţi porcării din laringe ca să fii interesant? Emisiunea protevistă MasterChef are toate ingredientele, la propriu şi la figurat, ca să te ţină proptit în faţa ecranului. Cu toate astea, din motive învăluite în mister şi în ulei de la sponsori, cei trei maeştri bucătari din juriu simt nevoia să aducă coprocultulra în bucătărie, în speranţa că telespectatorii se vor strica de râs. ”După patru sezoane, ai venit aici cu mâncarea asta de c***t!”, ”Ieşi cu c***tul ăsta de aici!”, ”Chestia asta bagă-ţi-o în biiiip!”, ”E un sortiment nesimţit, e de c***t!”, iată numai câteva dintre aprecierile profesioniste ale tartorilor unei emisiuni cu audienţe colosale.

Betele de la Căpâlna

Am să fac o cerere, să-mi scoată ăştia emisiunea ”Acces direct” din televizor. Ştiu, îmi vor spune că tehnic e imposibil şi numai o muiere proastă ca mine putea solicita aşa ceva. Dar merită să încerc, sunt ca ăştia cu CEDO şi cu loteria – câştigă unul din opt milioane şi unul la opt luni, dar se întâmplă şi miracole. Într-o zi, în coteţul Simonei Gherghe (Antena 1, aşadar), venise o fiinţă pe care o cheamă Simona Traşcă. Între ele, Simonele, dialogul era fascinant, de-aia m-am băgat şi eu în comentariul ăsta (cum ar veni, a treia Simonă), ca să vedem ce se întâmplă cu noi, probabil e un prenume cu o karmă proastă. Traşcă asta avea numai belele. În primul rând, a avut imensul ghinion de a se îmbăta mangă la o prezentare de modă şi de a cădea grămadă pe podium, în aplauzele la fel de bete ale publicului (era un eveniment unde se relansa o vodcă, deci înţelegeţi, pesemne matrafoxarea intra în contract, era obligatorie). Acolo, pe loc, reporterimea i-a pus microfoanele sub nas (unii martori se jură că respectivele unelte s-au înverzit ca etilotestul). Iar ea, deşi nu lega două silabe sau două şireturi, susţinea că n-a băut nimic. Ulterior, a spus că parcă-parcă a băut o picătură – hai, parcă un pahar jumate. De vodcă, repet. Când a ajuns a doua zi la ”Acces direct”, a admis că a turnat pe esofag câteva pahare. De altfel, jurnalista Mara Bănică le-a dat în gât pe toate top-modelele care se bălăngăneau ca nişte raţe leşeşti în seara respectivă, a spus că erau criţă, ce mai. Toate astea au fost la televizor, ca să vadă şi tineretul din ziua de azi şi să tragă învăţăminte. Să înţeleagă şi adolescenţii un adevăr esenţial: consumul excesiv de alcool dăunează grav sănătăţii, dar ajută providenţial conturilor, celebrităţii şi televiziunilor.    

Dacă ură nu e, nimic nu e

Stimată redacţie ProTV, aş vrea să propun pe această cale să preschimbăm numele celebrei emisiuni ”Românii au talent” în ”Românii au destule boli psihice, dar ospiciile din România nu au destule paturi”. Sigur, e un titlu lung, dar merită deranjul. La o ediţie recentă, a concurat şi o elefănţică plină de mărgele pe posteriorul opulent (spun elefănţică pentru că nu avea chiar două tone, cât un elefant mai mic, ci numai o tonă jumate şi aşa e deontologic, să respectăm adevărul istoric). E complet afonă, complet ruptă de realitate, complet ridicolă, susţinea că a venit acolo ca s-o vadă manelistul Guţă. ”Mă urăşte, pentru că-i cânt toate cântecele”. Personal, cred că n-o urăşte niciun Guţă, ăla cel mult se teme de ea, fiindcă l-ar putea înghiţi cu blugi cu tot. Sau ar putea strănuta pe el şi i-ar putea provoca o fractură de coloană. După ce juraţii de la ”Românii au talent” au uşuit-o din concurs, a vrut în emisiunea lui Măruţă, ca să devină (şi mai) vedetă. Eu invidiez femeile de acest gen, au un respect de sine cât o mămăligă într-o casă de lihniţi. ”Guţă iubeşte copiii din afara căsniciei, ceea ce tatăl copilului meu nu e aşa”. Vă mărturisesc, n-am putut să-mi iau ochii de la ea, era ceva hipnotic.  

La Cârcotaşii de la Prima TV, mi-am confirmat bănuieli mai vechi, în sensul că televiziunile sunt pline de oameni necăjiţi. L-au prins pe megadifuzatul şi megadivorţatul Victor Slav bâlbâindu-se ca după două coniace şi două Biance: ”În celelalte regimuri, momentul, nu, în alte regimuri, regimul...”. Victor, cunoaştem medici şi psihologi buni, dă-ne un semn dacă ai nevoie de ajutor.

Un moderator de la România TV, pe care nu ştiu cum îl cheamă - şi, cu tot respectul şi scuzele cuvenite, nici nu mă interesează - ne-a anunţat ”cu cât s-au vândut hainele cele mai de blană ale lui Nicolae Ceauşescu”. Într-adevăr, unele erau mai de blană decât altele, hai să nu fim răutăcioşi.

Un călător (sau turist, ziceţi-i cum vreţi) filmat de Prima TV a ţinut neapărat să ne împărtăşească şocul lui legat de noile reglementări privind vizele pentru Dubai: ”Am ales prima zi după ieri” (ca să ceară viza, n.r.). Genial! Aleg prima zi după azi ca să evit personajele de la TV care devin peste noapte modele de (lipsă de) logică.  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite