Ştefan Bănică Jr., surprins la „X Factor“ de apariţia pe scenă a unei artiste din trupa sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Revedere neaşteptată pentru Ştefan Bănică Jr., în această seară, de la ora 21.15, când pe scena „X Factor“ va urca una dintre artistele din trupa sa de backing vocal.

Alexandra Crăescu este o cântăreaţă cunoscută în lumea artistică de mai mulţi ani, iar anul acesta a ajuns chiar şi în semifinala Eurovision România, însă tânăra nu este încă pe deplin mulţumită de performanţele sale. 

„Eu sunt… cunoscuta necunoscută. Sunt undeva în spate, se ştie de mine, dar atât. Anul acesta mi-am luat inima în dinţi şi am zis să vin la «X Factor» şi… să câştig!“, a povestit amuzată Alexandra. 

Cântăreaţa a colaborat până acum cu nume mari din industria muzicală din România, de la Direcţia 5 la Proconsul sau Paula Seling şi chiar şi cu Ştefan Bănică Jr. De altfel, cei doi colaborează de aproape cinci ani, însă Alexandra nu i-a spus acestuia că a decis să se înscrie la audiţiile „X Factor“. 

alexandra craescu foto antena 1

Alexandra Crăescu cântă de cinci ani în trupa de backing vocal a lui Ştefan Bănică Jr. FOTO Antena 1

„Cu Ştefan am început colaborarea în urmă cu cinci ani, ca backing vocal, dar nu ştie că am venit aici, cred că o să aibă un şoc“, a mărturisit Alexandra.

Iar reacţia lui Ştefan Bănică Jr. a fost una pe măsură, acesta ţinând să lămurească lucrurile încă de la început: „Am cântat împreună nişte ani buni, dar nu am să fiu subiectiv în această seară. Pe mine poţi să mă surprinzi doar prin alegerea repertoriului“, a declarat juratul „X Factor“. 

Ce părere au avut Delia, Carla’s Dreams, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică Jr. despre prestaţia sa şi dacă Alexandra Crăescu a reuşit să treacă de audiţii, telespectatorii vor afla astă seară, de la ora 21.15, într-o nouă ediţie „X Factor“, la Antena 1. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite