TV

articolul anterior articolul urmator

Adela Popescu revine la Pro TV după un an de pauză

2
22 Aug 2019 19:28:30
Autor: Alexandra Constanda
Adela şi Cove FOTO Pro TV
Adela şi Cove FOTO Pro TV

Adela Popescu revine la Pro TV, după concediul de maternitate, şi îşi va relua rolul de prezentatoare, alături de Cove, a matinalului „Vorbeşte lumea“, care va suferi unele schimbări.

După aproape un an, timp în care a fost înlocuită de cântăreaţa Lora, Adela Popescu revine începând de luni, 26 august, la „Vorbeşte lumea“, matinal ajuns la sezonul nouă şi difuzat de luni până vineri, între 10.30 şi 13.00. 

„Sunt atât de fericită şi pregătită să revin la «Vorbeşte lumea». Perioda cât am stat acasă am adunat cele mai bune şi mai valoroase informaţii pentru proaspetele mămici. Noul decor este absolut  fabulos şi mă bucur din tot sufletul că începem o nouă etapă într-o nouă casă. Vom avea şi un element supriză, un element foarte apetisant alături de noi“, a declarat Adela Popescu.

Aşadar, Adela şi Cove vor avea o nouă colegă, co-prezentator. „Pentru noi, vacanţa a luat sfârsit şi suntem pregătiti să revenim în casele dumneavostră cu cele mai proaspete informaţii. În acest nou sezon, primiţi-ne cu braţele deschise şi să începem dimineţile bine dispuşi. A revenit şi scumpa mea colegă, Adela Popescu, dar nu vom fi singuri, o noua colegă ni se va alătura, va fi co-prezentatoarea noastră. Mai în glumă, mai în serios, între două nu te plouă, dar nici bine nu-ţi e“, a declarat Cove.


Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Ursula.K.LeGuin
22.08.2019, 23:27:49

Adela draga, numai dupa ce am vazut un comportament de traseista pe centura, te-am apreciat cu adevarat. Au fost momente atat de penibile la emisiunile lui Cove din ultimul an, incat ne-am intrebat daca nu cumva PRO-TV-ul s-a apucat sa faca reclama mascata la chiloti de dama. Hai mai repede acasa, ca ne e dor de zambetul tau!

foarte atent
23.08.2019, 08:31:14

doi manelisti ce urmeaza sa fie ajutati de un al-3-lea !! haoleu !!