Adrian Naidin va realiza o emisiune la Smart FM. Nicu Covaci, primul invitat: „N-am pierdut speranţa, am pierdut ţara, am vândut-o“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Naidin FOTO Marian Iliescu
Adrian Naidin FOTO Marian Iliescu

Violoncelistul Adrian Naidin, membru al Orchestrei Naţionale Radio din Bucureşti, va realiza emisiunea „Antitristul“ la postul de radio Smart FM.

„Antitristul“ va fi difuzată de Smart FM (107,3 FM) în fiecare duminică, de la ora 18.00.

Primul invitat este un alt nume mare al muzicii româneşti, Nicu Covaci, pe care Naidin îl consideră un mentor, cel mai mare artist în domeniul rock-ului din România. „ Îndrept şira spinării românilor, ăsta e rostul pe care mi l-am găsit eu. E o datorie a mea să continui acest drum“, mărturiseşte Nicu Covaci.

Ascultătorii Smart FM vor află că invitatul lui Adrian Naidin nu este doar un celebru muzician, ci şi un talentat pictor şi sculptor, cu o serie de lucrări care au fost expuse în Germania şi Austria. Totodată, este autorul celei mai mari pânze din lume, expuse în Germania, de 45/6 metri, despre care autorul vorbeşte cu emoţie. Cum se împacă pictura şi muzica? „Există culori în muzică“, spune Covaci, continuând să vorbească despre emoţia care se reflectă în mod diferit în rândul publicului, în funcţie de personalitatea fiecăruia. 

Povestea formaţiei Phoenix am auzit-o probabil de mai multe ori de-a lungul anilor, dar în emisiunea lui Naidin Nicu Covaci o relatează cu lux de amănunte, despre cum a reuşit să-i scoată din ţară în boxe şi cum au rezistat, într-un spaţiu atât de mic, ore în şir, pe drum. De ce a ales Phoenix să interpreteze rock arhaic, despre vânătoarea şi prigoana lor în ţară, despre interogatoriile la care a fost supus Covaci şi despre motivele pentru care i-a fost retrasă cetăţenia, ascultătorii Smart FM vor afla duminică la „Antitristul“. Şi tot atunci, Nicu Covaci va împărtăşi ascultătorilor care sunt noile sale proiecte, precum şi opinia sa privind muzica actuală.

Când a revenit, în ţară, în 1990, la începutul lui ianuarie, Covaci spune că a găsit oamenii plini de speranţă. Ce s-a întâmplat între timp? „N-am pierdut speranţa, am pierdut ţara, am vândut-o“, a spus el, adăugând: „Bei apă românească, dar dai banii la francezi.“

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite