TV / Media

articolul anterior articolul urmator

Al doilea episod din „Game of Thrones“ a apărut online cu doar câteva ore înainte de difuzarea oficială

2
21 Apr 2019 22:14:09
Autor: Alexandra Constanda

Al doilea episod din ultimul sezon al serialului „Game of Thrones“ a apărut online cu doar câteva ore înainte de difuzarea oficială. Nu am inclus niciun spoiler, nu vă faceţi griji!

Cu doar câteva ore înainte de a avea premiera, episodul 2 din sezonul 8 „Game of Thrones“ a apărut online. De data asta nu hackerii au fost de vină. Se pare că cei de la Amazon Prime Germania l-au făcut disponibil înainte de difuzarea oficială a HBO, notează mai multe publicaţii străine, între care The Independent

Descoperirea a fost făcută de abonaţii Amazon Prime Germania care au vizionat primul episod din ultimul sezon şi nu mică le-a fost surprinderea când au realizat că imediat după final a început să ruleze cel de-al doilea episod, deşi premiera este programată peste câteva ore. 
 
Unii fani s-au grăbit să descarce episodul şi l-au distribuit online. Deşi iniţial presa străină a precizat că ar fi vorba de o eroare a celor de la Amazon Prime Germania, momentan nu este clar dacă a fost sau nu intenţionat, având în vedere că site-ul Winter is Coming susţine că Amazon a luat decizia de a le permite abonaţilor să vadă episodul doi mai devreme. Nici HBO, nici Amazon nu a făcut vreun comentariu oficial deocamdată. 
 
În România, al doilea episod „Game of Thrones“ va fi disponibil pe HBO GO începând cu ora 04.00 dimineaţa, iar la HBO va fi difuzat luni, 22 aprilie, de la ora 20.00. 
 
Al doilea episode din sezonul 8 se va concentra pe revenirea lui Jaime Lannister (Nikolaj Coster-Waldau) la Winterfell şi având în vedere acţiunile sale discutabile din trecut, probabil că nu va avea parte de cea mai călduroasă primire.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Adrian Foangă
22.04.2019, 09:01:03

Acum il iau...

Stefan din Nord
22.04.2019, 09:16:28

Am sa fac o marturisire Traiesc ,respir ,duc o viata normala fara sa ma fi uitat macar la un episod din acest serial fenomen Am vazut doar trailere cu acest film mi-am dat seama cam despre ce este vorba si l-am caracterixat scurt Gunoi de nevizionat