Alexandru Arşinel, din nou în reclamele Catena: „Au găsit soluţia să mă întorc şi mă bucur“ FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru Arşinel (78 de ani) a revenit într-o nouă reclamă a farmaciei Catena, după o absenţă de 11 luni. După moartea Stelei Popescu, actorul a dispărut din spoturile TV, fiind înlocuit de un alt actor de la Teatrul de Revistă.

Alexandru Arşinel a revenit într-o reclamă marca „farmacia inimii“, alături de Nico şi Adrian Enache. Timp de 15 ani, Arşinel a fost nelipsit în reclamele Catena, alături de regretata Stela Popescu, care a murit pe 23 noiembrie 2017, în urma unui accident vascular cerebral. 

„În ceea ce mă priveşte, probabil va fi o perioadă în care voi avea o pauză, ca să se «uite» de cuplul meu cu Stela Popescu. Ar fi dureros pentru mulţi să mai vadă acele reclame la televizor“, declara la momentul respectiv actorul. 

În noul spot publicitar, Arşinel joacă rolul unui farmacist din timpul Primului Război Mondial. Într-o declaraţie pentru click.ro, Arşinel a mărturisit cum a primit propunerea: 

„M-au invitat să fac un videoclip care s-a filmat două zile şi astfel au găsit soluţia să mă întorc. Au considerat ei că e mai bine cu această pauză, iar acum scenariul poveştii, în care joc cu Nico şi cu Adrian Enache, este despre un farmacist de odinioară. Ne întoarcem în timp, pe vremea Primului Război Mondial, când un român care e rănit are nevoie de medicamente. E mai pitoresc, mai retro şi mă bucur că am revenit“, a povestit Arşinel. 

   

image

FOTO click.ro

Totodată, potrivit sursei citate, Arşinel a vorbit şi despre noile sale proiecte la Teatrul „Constantin Tănase“, unde este director. 

„Lucrăm la deschiderea noii stagiuni a teatrului «Constantin Tănase», vom merge la Vaslui, la «Festivalul Umorului», apoi, pe 5 octombrie, la Timişoara, se va deschide muzeul Ştefan Popa Popas. Continuăm cu premiera «Hai Hui România», pregătim o premieră pentru copii şi un concert de colinde, în iarnă. Mai pregătim şi un proiect legat de Centenar, iar la sfârşitul lui octombrie vom pleca în Israel, la Tel Aviv, cu un spectacol de-al nostru. Avem multe planuri”, ne-a mai povestit maestrul Arşinel.  

Alexandru Arşinel a suferit un transplant de rinichi, în 2013, la un spital din Cluj-Napoca, fapt ce a stârnit un scandal din cauza faptului că artistul ar fi beneficiat preferenţial de un transplant efectuat de medicul Mihai Lucan. 

   

Numele lui Alexandru Arşinel a apărut într-un dosar, după plângerea depusă de Emanuel Ungureanu, deputatul USR care a reclamat faptul că actorul ar fi benficiat de tratament preferinţial din partea lui Lucan. Dosarul a fost clasat în 2015.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite