Antenele fără de lege

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru restul lumii, pentru „prostime“, există legi şi trebuie respectate, bune sau proaste, aşa cum sunt ele făcute, după chipul şi interesul parlamentarilor, care le-au gândit şi adoptat de-a lungul anilor. Dar, pentru Antenele voiculesciene nu există aceste legi şi, mai ales, nu trebuie respectate!

În cazul acestor instituţii de presă, cu influenţă semnificativă în rândul opiniei publice naive, Ordinul ANAF de evacuare a sediului, în care funcţionează Antena 3 şi alte firme, a fost dat „în vederea punerii în executare a sentinţei penale nr. 701/ 26.09.2013“, care este definitivă.

Această sentinţă penală, după cum constatăm, trebuia pusă în executare de la data respectivă. ANAF nu a făcut decât să solicite aplicarea legii cu o întârziere de peste 2 ani, lucru care a stârnit revoltă, disperare, deznădejde, oroare în linia întâi, în rândul angajaţilor de la Antene, care se credeau mai presus de lege! Credeau că lor nu li se poate întâmpla nimic, că ei fac ce vor, aruncă permanent cu noroi, manipulează pe oricine, influenţează mersul lucrurilor în această ţară după cum vor muşchii intereselor care le mână în luptă.

Tragedie naţională pentru incisivele şi versatilele Antene manipulatoare când e vorba de respectarea legii. Antenele voiculesciene sunt în comă, cu tot cu „profesioniştii“ lor, care urlă disperaţi de când ANAF-ul le-a băgat mortul în casă, somându-le să părăsească sediul, în termen de cinci zile lucrătoare, de la data înştiinţării.

În loc să pună în aplicare ordinul de evacuare, care trebuia executat de mai bine de doi ani, oamenii, „crema” Antenelor, angajaţi cu mic cu mare, au început un circ şi tămbălău nemaivăzut în media: cu o mobilizare totală a simpatizanţilor din toată lumea, inclusiv a copiilor chemaţi în miez de noapte să dea mesaje de susţinere; cu acuze care mai de care mai fanteziste, securistico-teroriste, orori, atacuri asupra libertăţii de opinie, de exprimare; cu milogiri şi ameninţări deopotrivă, către preşedinte, premier şi alte instituţii ale statului; cu mobilizarea parlamentarilor, europarlamentarilor simpatizanţi sau făcuţi la apelul bocancilor de Antene; cu implicare unor oameni din toate domeniile de activitate; cu instigări, ameninţări şi apeluri de ieşire în stradă a simpatizanţilor pentru salvarea  Antenelor, implicit a României etc.

Circul ordinar al „profesioniştilor“ - diversionişti continuă neîntrerupt de la primirea ordinului de evacuare, într-un registru tragico-comic, de tragedie „naţională“ cu strigături, cu ameninţări şi instigări pe post. Au fost mobilizaţi cei mai reprezentativi angajaţi, ca la priveghi: de la cancanişti, ştirişti, analişti, justiţiari, divertismentişti, circari etc până la diversionişti şi manipulatori de marcă. În tot circul ordinar creat şi întreţinut cu patos „naţionalist“, nimeni dintre aceştia nu a binevoit să recunoască şi să respecte punerea în executare a unei sentinţe penale dată în baza legii!

Ce tragedia de la Colectiv, ce tragedia micuţilor care s-au îmbolnăvit subit şi mor în spitale, acestea parcă nu au existat şi nici nu există pe lângă „TRAGEDIA NAŢIONALĂ“ a anteniştilor!

P.S. Oare nu există legi, oare nu există instituţii care să se autosesizeze la tot acest circ ce instigă public la nerespecarea legii, ameninţă public demnitari şi instituţii de bază ale statului român, cheamă public oamenii în stradă să protesteze şi mărşăluiască pentru nerespectarea legilor, împotriva statului de drept?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite