Augusta Lazarov va ocupa funcţia de Talent Relationship Manager la Antena Group: „Sunt onorată, mai ales că este vorba de o responsabilitate mare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Augusta Lazarov îşi va păstra şi funcţia de şef al departamentului de divertisment al Antenei Group FOTO Click!
Augusta Lazarov îşi va păstra şi funcţia de şef al departamentului de divertisment al Antenei Group FOTO Click!

Augusta Lazarov (40 de ani) va ocupa funcţia de Talent Relationship Manager Antena Group, începând cu data de 3 iulie.

Antena Group anunţă numirea Augustei Lazarov în postul de Talent Relationship Manager al companiei media, începând cu data de 3 iulie 2015, precizând totodată că fosta soţie a omului de televiziune Valeriu Lazarov va deţine în continuare şi funcţia de Head of Entertainment al televiziunilor aflate sub umbrela Antena Group, poziţie pe care o ocupă din februarie 2010.  

„Sunt onorată că am fost numită în această funcţie, mai ales că este vorba de o responsabilitate mare, aceea de a prelua cea mai importantă echipă de vedete pe care a deţinut-o vreodată un grup de televiziuni din România. Avem proiecte noi pentru toamnă, vom dezvolta această strategie de a deveni cel mai important furnizor de show-uri de divertisment din România, ceea ce presupune, desigur, o colaborare strânsă cu cele mai importante vedete ale momentului. Oamenii, fie că este vorba de cei care apar pe sticlă sau de cei din spatele camerelor de luat vederi, sunt cel mai important atu al nostru“, a declarat Augusta Lazarov.

Augusta Lazarov a început colaborarea cu Antena 1 în 2002, cu emisiunea „Babilonia“ şi, în prezent, este directorul de program al mai multor show-uri difuzate de Antena 1, între care şi „Te cunosc de undeva“, una dintre cele mai longevive şi de succes producţii ale postului. 

Marcel Radu, cel care a deţinut până de curând funcţia de Talent Manager, a ales să se dedice altor proiecte, independent de Antena Group. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite