„Bucureşti 360°“, o „călătorie“ fără egal prin vremuri şi spaţii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
ddd

„Bucureşti 360°“ este un proiect de televiziune realizat de Adevărul Holding în cadrul programului de promovare a patrimoniului turistic local denumit „Destination: Bucharest“. El include o serie de emisiuni dedicate exclusiv prezentării şi promovării Bucureştiului din perspectivă turistică, cu scopul mediatizarii obiectivelor sale turistice emblematice, dar şi a celor mai putin ştiute, inedite.

De asemenea, proiectul îşi propune să evidenţieze atuurile Bucureştiului faţă de alte capitale europene la începutul celui de-al treilea mileniu, o perioadă în care accentul cade pe multitudinea propunerilor de petrecere a timpului liber.

Toate materialele video realizate de jurnaliştii Adevărul Holding vor fi preluate şi de către postul tv Canal 33, în încercarea de a le mări aria de impact. Practic, telespectatorii din orice colţ al ţării ce au în grila lor de cablu postul amintit vor putea urmări emisiunile în fiecare zi de luni, miercuri şi vineri în perioada 16 septembrie - 31 octombrie, începând cu ora 17:00. 

Programul de valorizare a patrimoniului turistic bucureştean „Destination: Bucharest” s-a născut nu doar din nevoia concretă a cunoaşterii şi recunoaşterii incontestabile a potenţialului turistic al „oraşului lui Bucur”, dar şi din încercarea, perfect justificată, istoric şi cultural deopotrivă, de a reaminti tuturor românilor că trecerea noastră prin această lume s-a realizat după modelul similar al tuturor civilizaţiilor contemporane.

Pe scurt, din materialele realizate, cei interesaţi vor putea vedea, printre altele, nu doar drumul pe care Bucureştiul l-a străbătut pentru a deveni capitala României sau cum a traversat acelaşi oraş parcursul de la un banal târg la cel de centru diplomatic al lumii balcanice de la început de secol XX sau chiar de altfel de „capitală” a Uniunii Europene pe durata primului semestru al anului 2019, atunci când România a deţinut preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

Nu vor lipsi nici materialele dedicate vedetelor autohtone şi locurilor lor preferate din Bucureşti, despre restaurantele cu şic şi mare căutare de azi, despre savoarea de a trăi în prezent în Centrul Vechi şi alte zone aparte ale Bucureştilor. Nu vor lipsi nici materialele dedicate credinţei bucureştenilor, despre cum s-a ridicat cea mai mare catedrală ortodoxă din acest colţ de lume, dar nici cele dedicate shoppingului, poate cea mai recentă provocare mondială cu provocări cărora nu lise poate sustrage mai nimeni. Într-un cuvânt, „călătoria” de ultimă oră propusă de cei de la Adevărul Holding şi Primăria Municipiului Bucureşti prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic (AMPT) va fi o provocare pentru fiecare dintre voi! Iar asta e o promisiune cum rar se mai întâlnesc azi!

Toate materiale realizate în cadrul proiectului „Bucureşti 360°” pot fi vizionate în arhiva Adevărul Live.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite