Când începe „Cash Taxi“, emisiunea prezentată de Cătălin Cazacu la Kanal D: „Eu rămân acelaşi“ FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campion la motociclism viteză şi fost concurent în reality show-ul „Exatlon“, Cătălin Cazacu (32 de ani) va prezenta la Kanal D emisiunea-concurs „Cash Taxi“, format de succes în străinătate.

Noua emisiune de la Kanal D va avea premiera pe 30 iulie şi va fi difuzată de luni până vineri, de la ora 22.30. 

Misiunea lui Cătălin e să intre în pielea unui taximetrist care îşi va răsplăti clienţii cu bani, dacă aceştia îi vor răspunde corect unei serii de întrebări. Pasagerii, oameni obişnuiţi care urcă în taxi cu intenţia firească de a ajunge la o destinaţie, vor avea surpriza să îl recunoască în postura şoferului pe fostul faimos de la „Exatlon“. Ei vor decide pe loc dacă intră sau nu în joc şi, odată cursa începută, vor avea la dispoziţie 30 de secunde pentru a răspunde la fiecare întrebare.

„Este o emisiune plină de umor, cu oameni care aleg să se distreze, să câştige bani şi să ajungă la destinaţie alături de mine. Le voi pune întrebări interesante, care îi vor antrena, cu siguranţă, şi  pe telespectatori“, spune Cătălin Cazacu.  

Imagine indisponibilă

Cătălin Cazacu FOTO Kanal D

„«Cash Taxi» este prima emisiune pe care o prezint şi e firesc să am emoţii. Toţi cei care m-au urmărit cinci luni alergând prin noroaie la «Exatlon»  mă vor vedea acum făcând cu totul altceva, dar eu rămân acelaşi. Sunt dedicat sută la sută acestui show, iar întâlnirea cu toţi cei care aleg să urce în taxi este pentru mine o bucurie continuă“, adaugă Cazacu. 

„Cash Taxi“ (Cash Cab - titlul original) a fost difuzată în peste 50 de teritorii, a obţinut audienţe mari şi zeci de premii, dintre care amintim patru distincţii Daytime Entertainment Emmy. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite