TV

articolul anterior articolul urmator

Când începe „Mangaliţa“, serialul de comedie de la Antena 1: „Are umor, peste multe alte produse actuale de la TV“

2
17 Sep 2019 19:27:52
Autor: Alexandra Constanda
Primarul Stelu, nepotul său, Gabi, şi poliţistul Sică FOTO Antena 1
Primarul Stelu, nepotul său, Gabi, şi poliţistul Sică FOTO Antena 1

Antena 1 a produs un serial de comedie care se doreşte a fi o satiră a realităţii din oraşele de provincie, iar actorul principal promite că nivelul umorului îl depăşeşte pe cel deja întâlnit pe micile ecrane

Cel mai nou serial de comedie al postului Antena 1, „Mangaliţa“, va avea premiera duminică, 29 septembrie, de la ora 20.00. 

„Este o satiră a realităţii din administraţia locală a oraşelor mici, precum şi a societăţii din aceste oraşe. Am vrut să fim cât mai aproape de comicul involuntar al funcţionarilor publici, aşa că multe situaţii sunt inspirate din realitate. Vorbind despre personaje, este imposibil ca oricare cetăţean al României să nu fi dat nas în nas cel puţin cu o parte din personajele din Mangaliţa“, a declarat Gabriel Popescu, producătorul general al serialului.

„Mangaliţa“ îl are în centrul atenţiei pe Stelian Manole, primarul aflat în fruntea urbei de peste 20 de ani, după ce a câştigat toate alegerile cu unanimitate de voturi. În prezent, el trage sforile să obţină cel de-al optulea mandat consecutiv. A fost prin toate partidele, e uns cu toate alifiile şi ştie toate şmecheriile. Poate să convingă pe oricine să facă orice şi are pe toată lumea la mână cu ceva. Viaţa locuitorilor oraşului Mangaliţa e dată peste cap de intrigile politice, administrative, mafiote şi amoroase ale anturajului extrem de colorat şi comic al domnului primar.

Rolul primarului este interpretat de actorul ieşean Teodor Corban, cunoscut din filme precum „A fost sau n-a fost?“ sau „Poziţia copilului“ ori din serialul Pro TV „Ai noştri“ şi câştigător al premiului Gopo, în anul 2016, pentru rolul din „Aferim“.

„E peste multe alte produse de pe TV“

Actorul a mărturisit că munca la acest proiect a fost una extenuantă, dar frumoasă: „S-a lucrat câte 12 ore pe zi, timp de două luni şi jumătate, plus alte trei ore pe drum, dus-întors de la Bucureşti la Bolintin Vale, localitatea în care s-a filmat serialul. În toată perioada asta a fost un fel de antrenament, de militărie. Dar echipa a fost tânără şi toţi au lucrat cu bucurie, pentru că miza era importantă şi ne-a ţinut în viaţă. Ne-a plăcut să lucrăm la Mangaliţa, e un serial haios şi cu un text scris cu mult umor, peste multe alte produse actuale de televiziune“.

Cât despre personajul său, Corban spune că este prototipul primarului corupt: „Stelian Manole se comportă la primărie ca pe moşia lui. A fost ales primar imediat după Revoluţie şi a rămas în această funcţie până în zilele noastre. Acum vrea să fie reales şi să intre în Cartea Recordurilor ca cel mai longeviv primar. Are aici o reţea de oameni pe care îi şantajează şi îi foloseste după bunul său plac. Este un om vicios, îi plac femeile, distracţia şi îi place să facă bani din orice. Viaţa lui e ghidată în funcţie de nevoia de bani, vrea mai mulţi prin orice mijloace şi nu are nimic ortodox în a-i face. Pe alegători îi momeşte cu celebra sacoşă cu ulei şi zahăr, iar a doua zi nu-l mai interesează de ei. Angajaţii sunt aleşi pe bază de amantlâc, rudenie, cumetrie. Sunt toţi nişte intriganţi, nişte căpuşe, iar Stelu domină ca un păianjen tot peisajul. Oamenii vor regăsi în serial ceea ce întâlnesc în realitate. Pe lângă umor, sper ca serialul să aibă impact şi ca satiră“.

Alături de actorul Teodor Corban, în celelalte roluri principale joacă actorii: Ticu Puşcaşu (inspectorul general Corneliu Istrate), Andreea Bibiri (doctoriţa Emilia Vulpe), Alina Berzunţeanu (directoarea economică Doina Rogojinaru şi sora Emiliei), Angel Popescu (Marcel Rogojinaru, soţul Doinei), Ilona Brezoianu (Flori, secretara primarului), Nicu Banea (Gabi, nepotul primarului), Alex Bogdan (Sică, poliţistul), Pavel Bârsan (Tudor, juristul primăriei) şi Ştefan Pavel (Dumitru Bozovici, tânărul idealist care vrea să-l dea jos pe primar). 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

ivanhoe zoom
18.09.2019, 00:08:15

Om vedea ce si cum, e clar ca muza a fost "Las Fierbinti".

+1 (1 vot)
ioan munteanu
18.09.2019, 13:22:03

"Muza"?! Tiparul scenografic induce pastisa; ceva de tipul "Las Mangalinti". Oricum, personajele enumerate in articol, ca tipologie, sunt calchiate pe tiparul de..."alaturi". Pour les connaisseurs, asta frizeaza plagiatul veritabil si fertil, nu coppy paste-urile agramatilor ventilate prin presa care nici macar nu pot rima cu un plagiat, ci cu o simpla copiere. In rest, asa cum seamana emisiunile de divertisment din televiziunile asemanatoare si ele intre dumnealor, de ce n-ar semana si serialele de comedie pana pleaca unul de pe sticla? Ca doar se numeste concurenta! Iar "Las Fierbinti" s-a maturizat. Totusi, ce ramane, intotdeauna, este valoarea artistica, valoarea op-usului. Uitati-va cu cata placere este urmarit MASH, Seinfeld, pana si Bundy, de fiecare data cand sunt reluate. De ce? Pentru ca au insemnat deschideri de drum. Au devenit opere clasice, deja! E cam acelasi lucru pe care, generatie de generatie, se intampla cu lectura cartilor creatoare de lume: sunt recitite. Cu "Las Fierbinti" se va intampla acelasi lucru. Cu "Mangalita", nu stim. Poate cu "mangalita", dar nu in televiziune sau in beletristica, ci in replicare culinara.