Cătălin Prisăcariu îl acuză pe Cătălin Striblea că i-a folosit un text: „B1 TV a renunţat la serviciile mele numai ca să beneficieze de ele gratis“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jurnalistul Cătălin Prisăcariu continuă disputa cu realizatorul TV Cătălin Striblea, susţinând că acesta i-ar fi folosit o exclusivitate în interviul cu ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, difuzat pe 14 aprilie, la B1 TV, scrie reportervirtual.ro.

După ce săptămâna trecută, jurnaliştii au avut un schimb acid de replici, Cătălin Prisăcariu caracterizându-l pe Cătălin Striblea drept „un căţel obedient, ţinut într-o lesă scurtă, uşor confuz când se iese din agenda prestabilită“, iar acesta din urmă l-a numit „ţânţar care muşcă lumea de fund“, Prisăcariu a recidivat. Acesta susţine că fostul său coleg de la B1 TV a folosit informaţia publicată de el potrivit căreia ministrul Eugen Teodorovici ar fi finanţat PSD cu alt nume, CNP-ul fiind însă identic, notează reportervirtual.ro.

„Aseară, în propria emisiune de la B1 TV, Striblea a folosit copios o ştire pe care am publicat-o ieri în exclusivitate. Ba chiar a socotit, cu înalta lui competenţă profesională, că e o ştire bună care merită dezbătută faţă în faţă cu ministrul de Finanţe, Orlando (de la discotecă) Teodorovici. Acu’, nici nu mai ştiu ce să cred: ori am învăţat, brusc, meserie, în câteva zile, ori eram meseriaş şi săptămîna trecută (dar era Striblea supărat şi, în pană de argumente, a aruncat şi el o mică meschinărie), ori sunt în continuare un amator (şi Striblea la fel, câtă vreme consideră producţiile mele jurnalistice demne de preluat în emisiunea lui). În orice caz, oricare ar fi explicaţia, nu pot decât să constat că, ce ironie, B1 a renunţat la serviciile mele numai ca să beneficieze de ele gratis (când mă citează Striblea în prime time). De unde înţeleg o dată în plus că nu banii erau problema, ci prezenţa mea pe post. Cu totul altceva e ca B1 (prin Striblea sau alţii) să preia din producţiile mele doar ce-i convine. Nu, să nu-i spunem cenzură, să-i spunem jurnalism selectiv“, a scris Cătălin Prisăcariu pe blogul personal, într-un text intitulat „Striblea s-a sucit: acum ştiu meserie“, citat de reportervirtual.ro.

Amintim că emisiunea „Butonul de panică“, realizată zilnic de Cătălin Prisăcariu, de la ora 19:00, a fost scoasă din grila de programe a postului B1 TV, iar jurnalistul a fost concediat, motivul invocat fiind „situaţia financiară precară“. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite