TV

articolul anterior articolul urmator

Câţi telespectatori au văzut prima ediţie Visuri la cheie 2019 şi cum arată prima casă renovată din noul sezon FOTO

0
12 Sep 2019 15:15:47
Autor: Alexandra Constanda
Echipa Visuri la cheie 2019 FOTO Pro TV
Echipa Visuri la cheie 2019 FOTO Pro TV

Prima ediţie a noului sezon „Visuri la cheie“, care marchează revenirea lui Dragoş Bucur în rolul de prezentator, a fost pe primul loc în preferinţele telespectatorilor, plasând Pro TV pe primul loc în topul audienţelor.

Peste 1,4 milioane de români au urmărit debutul celui de-al şaselea sezon „Visuri la cheie“, cifrele fiind mai mari decât cele înregistrate în 2018, când Dragoş Bucur a lipsit de la cârma emisiunii. Atunci, premiera a fost pe locul doi în topul audienţelor, cu 1,1 milioane de telespectatori, potrivit Paginademedia.ro
 
În primul episod „Visuri la cheie“ din 2019, echipa emisiunii, formată din Dragoş Bucur, Alina Vîlcu, Cristina Joia şi Valentin Ionaşu, a renovat casa familiei Rotaru, din localitatea Ostrovu.
 
În vara anului 2015, în urma unei scurgeri de gaze, casa familiei Rotaru a sărit în aer. În momentul exploziei, în casă se aflau părinţii şi băiatul cel mare, Theodor. Copilul a reuşit să se strecoare afară, suferind răni minore, însă părinţii lui s-au stins câteva zile mai târziu la spital. 
 
La scurt timp de la tragedie, bunicii din partea tatălui i-au luat în grijă pe Theodor şi pe David, în timp ce mezina familiei, Natalia, a fost ocrotită de bunicii materni. Toţi cei trei fraţi adoră şcoala, însă nu au condiţii optime pentru a face performanţă. 
 
Cei trei fraţi Rotariu, alături de bunici FOTO Pro TV 
 
„Copiii cresc, iar noi îmbătrânim. Ei sunt separaţi acum pentru că noi avem doar două camere şi nu putem sta cu toţii. Este o situaţie temporară deoarece dorim să renovăm casa unde au crescut copiii, pentru că este mai mare şi aşa ar putea fi din nou împreună, cum este şi firesc să crească. Copiii visează la ziua în care vor sta din nou împreună în casa părintească“, a spus bunica Florica înainte ca echipa „Visuri la cheie“ să se pună pe treabă.
 
Visul lor s-a împlinit, iar cei trei fraţi locuiesc din nou împreună, în casa în care au crescut alături de părinţi, dar în condiţii mult mai bune.
 
 
 
 
 
 
 
Miercurea viitoare, de la 20.30, Dragoş Bucur şi echipa lui ajung în localitatea Comana de Sus pentru a împlini un nou vis, cel al familiei Neghină. 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii