Ce aduce grila de toamnă de la Prima TV

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toamna aduce în grila Prima TV un serial nou italian - „Pasiune toscană“ şi sezoane noi ale programelor consacrate ale postului: „Schimb de mame“, „Mama mea găteşte mai bine“, „Trăsniţii“, „Cronica Cârcotaşilor“ şi „Super Cireaşa de pe tort“.

În această toamnă, Prima TV spune povestea impresionantă a unei iubiri imposibile printr-un nou serial, „Pasiune toscană“. În curând, telespectatorii vor vedea la Prima TV un tărâm al vinului, iubirii dar şi al sângelui vărsat în numele unui război nesfârşit. Secretele în această saga sunt ascunse sub o aparenţă perfectă în care peisajele frumoase contrastează cu drame şi suspans. 

Prima TV îşi lansează grila de toamnă cu cel de-al cincilea sezon al emisiunii „Mama mea găteşte mai bine“, show-ul care pune pe jar echipele venite să se lupte contracronometru pentru a găti cel mai bun preparat. Difuzată din 4 septembrie, de luni până duminică, de la ora 19.30, emisiunea prezintă echipe formate din mamă şi fiică/fiu care vor arăta un mare apetit pentru a câştiga. 

Horia Vîrlan ne spune: „Vrem să facem emisiunea puţin mai colorată cu imagini din culise astfel încât telespectatorii vor avea ocazia să vadă ce facem în timpul pauzelor: citim, mâncăm sau pur şi simplu jucăm table. Cu siguranţă vom avea mâncare ba mai bună, ba mai rea, ba mai gustoasă şi echipe care se plâng că nu e timp suficient sau echipe care termină mai repede. Vom avea din toate dar cu siguranţă vom avea mâncare gătită ca la mama acasă. Pe parcursul noului sezon vom vedea care mamă găteşte mai bine“. 

Pentru Cârcotaşi, tăcerea e tot mai grea şi nu mai au răbdare. Ioana, Şerban şi Dezbrăcatu’ de abia aşteaptă să se „dezlănţuie“ de miercuri, 13 septembrie, la Prima TV. „Cronica Cârcotaşilor“ va fi difuzată în fiecare miercuri, de la ora 20.30. 

Săptămânal, „Super Cireaşa de pe tort“ îşi va desemna o echipă câştigătoare iar Horia Vîrlan aşteaptă să intre în casele românilor cu vedete de marcă şi un show vesel care să destindă la sfârşit de săptămână. Patru vedete, grupate în două echipe, sunt, pe rând, amfitrioni, respectiv musafiri la cină, pentru a afla cine merită titlul de gazdă perfectă. Meniul va fi subordonat unei teme date de maestrul Horia Vîrlan şi este alcătuit din aperitiv, fel principal şi desert. Noul sezon revine pe 16 septembrie, urmând ca în fiecare sâmbătă, de la ora 20.30, telespectatorii să fie delectaţi cu un show culinar pe cinste.

Duminică, 17 septembrie, debutează noul sezon „Schimb de mame“, care va fi difuzat de la ora 20.30. În fiecare duminică, româncele vor face schimb de familii şi vor lupta, la Prima TV, pentru titlul de „cea mai bună mamă“. Mai mult, fiecare dintre protagonistele noului sezon are posibilitatea de a câştiga titlul de „Prima Mamă“ care va fi stabilit prin votul telespectatorilor la sms 1444.

Din 18 septembrie, te aşteaptă gaşca trăsnită la Prima TV. De luni până miercuri, de la ora 22.30, Pupăză, Ema, Gogoaşe, Teo, Chiorete şi Vandame vin cu noi episoade din „Trăsniţii“. Tot din 18 septembrie, Pupăză îşi aşteaptă noua asistentă care va fi aleasă printr-un casting deschis aici

Din 30 septembrie revine în grila Prima TV, emisiunea „Dosarele DNA“, prezentată de Marius Saizu care spune povestea cazurilor sigilate de corupţie şi a fraudelor de miliarde de Euro care se află pe masa DNA.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite