Ce soluţie a găsit Realitatea TV pentru a sfida decizia CNA de a suspenda emisia postului timp de 10 minute

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Realitatea TV a găsit o soluţie pentru a sfida decizia CNA de a suspenda emisia postului timp de 10 minute, în tronsonul orar 19.00 - 19.10, în această seară.

Realitatea TV va transmite, joi, online, în intervalul orar 19.00 - 19.10, după ce Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis suspendarea emisiei, sancţiune dată pentru modul în care au fost relatate evenimentele de la protestul din 10 august, din Piaţa Victoriei.

„Postul de televiziune Realitatea TV trebuie să îşi întrerupă emisia joi, timp de 10 minute, ca sancţiune pentru modul în care a reflectat evenimentele din 10 august. În condiţiile în care alte televiziuni, precum Antena 3 sau RTV, au avut derapaje mult mai grave, însă acestea nu au fost amendate în niciun fel, considerăm că decizia CNA este una politică, iar miza ei este intimidarea“, anunţă instituţia în mesajul publicat pe Facebook: „Watch Party Anti-Cenzură“, scrie news.ro. 

Prin urmare, „Realitatea TV a decis că va continua emisia pe internet în intervalul în care aceasta este suspendată la televizor. De aceea, vom distribui pe paginile noastre, începând cu ora 18.50, emisia postului de televiziune sancţionat abuziv. Aceasta va fi preluată de pe pagina de Facebook a Realităţii Tv“, se mai arată în anunţ. 

image

FOTO Captură foto via newsweek.ro

În aceeaşi şedinţă, CNA a stabilit ca Antena 3 să nu fie sancţionată. România TV a primit însă o amendă de 15.000 de lei. 

Rareş Bogdan, realizator „Jocuri de putere“, a scris pe Facebook că „represiunea din 10 august continuă“, referire la suspendarea emisiei postului Realitatea TV de către CNA.

„Fără precedent, au decis suspendarea emisiei! Astăzi, 15 ianuarie 2019 - ora 10.15 - 13.00, şedinta CNA! Abuz fără precedent. Nu am crezut că voi trăi aşa ceva! Din cauza relatărilor din data de 10 august, noaptea de 10/11 august şi perioada 11-15 august... se suspendă emisia RealitateaTv. Acum, pentru 10 minute în ziua de 17 ianuarie. Incredibil. Nu îmi vine să cred! Am fost acuzaţi de incitare la violenţă şi dezinformare privind evenimentele din 10 august. Mi s-a spus ca imaginea a ceea ce s-a intamplat in 10 august a fost „viciata“ de RealitateaTv şi în special de către mine şi invitatii „Jocuri de Putere“, Doru Mărieş, Oreste Theodorescu, Oana Stănciulescu, Grigore Cartianu“, a scris realizatorul, care s-a arătat şocat de decizie.

Şase din 11 voturi au fost pentru întreruperea emisiei, la propunerea lui Radu Calin Cristea. „Pe lângă suspendarea emisiei ne-au dat şi o amendă de 15.000 de lei“, a mai precizat Bogdan. 

Cine a decis suspendarea emisiei postului Realitatea TV

Amintim că în şedinţa din 15 ianuarie CNA a decis întreruperea emisiei Realitatea TV pentru 10 minute drept sancţiune pentru modul în care au fost reflectate protestul Diasporei din 10 august şi evenimentele ce i-au urmat. Propunerea a fost făcută de membrul CNA Radu Călin Cristea şi votată de Orsolya Borsos, Ramona Sorescu, Monica Gubernat, Nicolaie Balşasa şi Gabriel Tufeanu. La polul opus, Răsvan Popescu, Radu Herjeu şi Dorina Rusu au votat împotrivă.

Mai mulţi membri ai Opoziţiei, dar şi organizaţia nonguvernamentală ActiveWatch au condamnat dur decizia CNA. Reacţii vehemente au venit şi din partea a doi dintre cei mai vizibili realizatori ai Realitatea TV, Rareş Bogdan, cel care a şi fost prezent în şedinţa CNA, şi Denise Rifai, pe tronsonul căreia va fi întreruptă emisia. 

Dacă apreciezi acest articol, te aşteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite