TV / Media

articolul anterior articolul urmator

Chef Florin Dumitrescu, roast tăios pe scena iUmor: „Ştiu să înjur fără să mă repet vreo 10 minute şi nu am umor, exact ca Delia“ VIDEO

0
31 Mar 2019 18:36:01
Autor: Andreea Neblea
Florin Dumitrescu şi una din fetiţele lui, pe scena „iUmor“ FOTO Antena 1
Florin Dumitrescu şi una din fetiţele lui, pe scena „iUmor“ FOTO Antena 1

Chef Florin Dumitrescu (32 de ani) a prezentat un moment de roast „tăios“ la adresa membrilor juriului Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac, prezentatorilor Şerban Copoţ şi Dan Badea şi nu numai, pe scena „iUmor“.

Chef Florin Dumitrescu a venit însoţit de soţia sa şi de cele două fiice ale lor şi iniţial i-a indus în eroare pe membrii juriului spunându-le că este doar în vizită. Când a dat drumul glumelor, Chef Dumitrescu nu a iertat pe nimeni, nici măcar pe colegii săi, Scărlătescu şi Bontea. Drept urmare, a primit la final două cuţite de la Şerban Copoţ şi Dan Badea.
 
„Nu ştiu dacă voi ştiţi, dar eu trăiesc aceeaşi dramă ca marele maestru Bendeac. Eu sunt bucătar, chef, dar nu am timp de cârciumă. Maestrul Bendeac este un mare actor, dar nu îl distribuie nimeni în filme“, îşi începe Chef Dumitrescu roast-ul.
 
Prima vedetă căreia i s-a adresat a fost Delia, spunându-i cu entuziasm că s-a gândit să vină la emisiune pentru că şi-ar dori să facă şi el parte din juriu la „iUmor“, recomandându-l numeroase atuuri, printre care şi umorul: „Am tot ce îmi trebuie. Am o colecţie de pahare, îmi plac maşinile mari, ştiu să înjur fără să mă repet vreo 10 minute şi nu am umor, exact ca Delia“.
 
„Apropo de Delia, ar trebui să corectezi melodia. Nu e «hai, rămâi cu mă-ta», este «hai, rămâi cu mâţa». Oricum, să ştii că ţi-ar prinde bine la noi în emisiune («Chefi la cuţite» - n.r.). Noi avem în jur de 25 de farfurii de jurizat, cred că pentru o zi ar fi destul şi dacă ai noroc, avem şi o pauză de masă. Dacă ai şi mai mare noroc, vine Scărlătescu cu o sticlă de rom şi poţi să o suni pe doamna Matache să îi spui cum te simţi“, continuă el făcând referire la versul din una din piesele Deliei, „Da, mamă, sunt beată“. 
 
Nici Bendeac nu a scăpat de ironii: „Maestrul Mihai Bendeac, de regulă, răutăţile din roast-uri erau la adresa ta şi nu înţeleg de ce. Adică eşti un actor senzaţional de bun şi nu înţeleg de ce nu joci şi tu în reclame, că în filme oricum nu ai loc. Îmi place de tine că eşti un băiat sensibil. Chiar ai reuşit să schimbi anunţul de dinainte de X Factor, din talent show în dramă“. Chef Dumitrescu îi transmite că îl urăşte pentru că l-a introdus pe Vlad Drăgulin în atenţia publicului: „Tu eşti vinovat că îl avem în vieţile noastre pe Vlad Drăgulin, acest Bendeac wanna be cu păr şi cu accent şi pentru asta te urăsc“.
 
Când vine vorba de Cheloo, Chef Florin spune că şi-a notat nişte idei pe care acum îi e jenă să le mai spună: „De Cheloo am scris nişte chestii şi acum îmi este ruşine să le zic. El în 12 albume câte a scos, a înjurat cât am înjurat eu într-o ediţie de  «Hell's Kitchen» şi voiam să îţi mulţumesc pentru asta, că de la tine m-am inspirat“.
 
Prezentatorii de la „iUmor“ nu au scăpat şi au fost şi ei introduşi în roast. La adresa lui Şerban Copoţ spune: „A fost o vreme când te chema hienă şi aveai doi colegi, şopârlă şi vierme, adică Alex şi Laurenţiu. I-ai schimbat cu Andrei, după aia cu Vlad, după aia cu Dan şi încă nu găsesc coincidenţa, dar sigur nu aş vrea să ne prezinţi emisiunea“.
 
Nici Dan Badea nu a fost trecut cu vederea de Chef: „Am învăţat să nu vorbesc urât despre oamenii care fac stand-up, dar totuşi de ce el? Nu mai aveaţi buget pentru Micutzu?“. 
 
„Îmi pare rău că nu sunt şi colegii mei pe aici. Scărlătescu chiar e amuzant. Lui dacă îi pui o tigaie în mână, hop apare un şniţel. Sorin Bontea chiar are treabă. Se organizează iar petrecerea aia în care el bagă maşina la spălat. Gina măcar chiar lucrează. Dacă nu e în Asia, e în turneu prin ţară cu «Confesiuni». Ha ha ha“, spune Chef Dumitrescu ţintind spre colegii lui de la „Chefi la cuţite“. 
 
Încheie cu un „salut special“ pentru Andrei Aradits: „E ca babele alea de la noi de la bloc. A vrut el neapărat să vadă şi cum e la vecini. Parcă nu puteam să îi povestesc eu... Noapte bună!“. 
 
„A avut un roast extraordinar! Tot respectul meu, dacă tu ai scris aşa ceva, opreşte-te din făcut chiftele, prietene, pentru că eşti magic! Apucă-te de scris“, a spus Cheloo la finalul reprezentaţiei.  
 
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările