Cine este Bogdan Ioan, câştigătorul Vocea României: un arhitect devenit cunoscut la nivel global datorită audiţiei sale VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Ioan este Vocea României FOTO Pro TV
Bogdan Ioan este Vocea României FOTO Pro TV

Bogdan Ioan a fost desemnat de telespectatori câştigătorul Vocea României 2018 şi i-a adus lui Smiley cea de-a doua victorie consecutivă în show-ul de la Pro TV. Originar din Constanţa, tânărul în vârstă de 26 de ani este arhitect şi un mare fan al lui Michael Jackson, stil pe care l-a adoptat, fapt ce i-a atras atât simpatia publicului, cât şi critici dure.

Bogdan Ioan a câştigat titlul de Vocea României şi marele premiu în valoare de 100.000 de euro datorită voturilor telespectatorilor. În finala Vocea României, Bogdan Ioan a ales „Billie Jean“, a idolului lui, Michael Jackson, a interpretat în duet cu Feli „I Want to Spend My Lifetime Loving You“, iar alături de Smiley a cântat single-ul „În lipsa mea“.

Bogdan Ioan a cântat în debutul sezonului 8 Vocea României şi a uluit membrii juriului şi publicul cu interpretarea celebrei melodii „Earth Song“. La finalul momentului, vedetele i-au cerut, în premieră, să mai cânte încă o dată. 

„N-am crezut că o să aud aşa ceva vreodată. N-am crezut că o să se nască om care să cânte aşa. Ştii, toată lumea a zis că pe Michael Jackson nimeni nu o să-l egaleze, nimeni nu o să cânte aşa. Ai cântat foarte bine, ai cântat ca el, impecabil“, i-a spus la acel moment Andra. 

Tudor Chirilă i-a făcut concurentului unul dintre cele mai drăguţe complimente, mărturisindu-i că l-a făcut să simtă exact ce a simţit în '92, la primul concert al lui Michael Jackson în România.

Momentul lui Bogdan Ioan a devenit cel mai vizionat din istoria emisiunii de la Pro TV şi s-a viralizat la nivel global, ajungând pe locul patru în topul celor mai bune prestaţii ale formatului The Voice Global.

Tânărul a stârnit însă şi numeroase controverse, unele voci fiind de părere că nu merita să ajungă în finală şi să câştige, acuzându-l că este „un imitator“. Într-un interviu acordat ziarului „Adevărul“, Bogdan a mărturisit că a fost afectat de comentariile răutăcioase: „Acesta este timbrul meu vocal. Nu încerc să imit sau să mă folosesc de vocea lui Michael Jackson. În această emisiune am fost scos de mai multe ori din zona mea de confort, tocmai pentru a le arăta oamenilor că nu cânt doar Michael Jackson, ci că pot aborda şi alte stiluri muzicale. Am văzut şi anumite critici şi este normal să fie păreri împărţite, dar nu e normal să jigneşti pe cineva. Sunt un om simplu care s-a înscris la un concurs şi nu am avut vreo intenţie să fac rău cuiva. Când am citit anumite comentarii răutăcioase, am avut un mic moment de dezamăgire, dar încerc să citesc doar mesajele pozitive pe care le primesc pe paginile mele de socializare“.

   

  

Bogdan Ioan are 28 de ani, este din Constanţa, însă a studiat Ahitectura la Iaşi. A făcut dans sportiv de performanţă până la 17 ani, dar a renunţat pentru că a vrut să se concentreze pe facultate. 

Încă de mic, câştigătorul Vocea României a fost fan Michael Jackson şi a început să îi copieze mişcările de dans. Treptat, a început să îi cânte şi piesele şi, încurajat de prieteni, a urmat lecţii de canto. 

Când a aflat că Michael Jackson a murit, Bogdan Ioan spune că a fost devastat şi a plâns toată noaptea cu toate că a doua zi urma să dea Bacalaureatul la limba română. 

Odată ajuns în Iaşi pentru studii, Bogdan a fost descoperit de baieţii de la Opis Band care i-au propus să li se alăture. Membrii trupei l-au învăţat să cânte corect, iar împreună au făcut un spectacol tribut Michael Jackson. L-au organizat de două ori întrucât a avut un succes mare în Iaşi.

„Toate lucrurile care s-au întâmplat de când m-am apucat de cântat i se datorează lui Michael Jackson. Am fost fan al artistului Michael Jackson, dar şi al omului Michael Jackson. După ce am învăţat să reproduc mişcările lui, bineînţeles că primul gând a fost să văd dacă pot să cânt şi eu ca Michael. Am mai cerut sfaturi şi am ajuns la un nivel cât de cât mai bun“, a declarat Bogdan Ioan. 

Din păcate, tânărul nu a avut şansa să-l asculte live pe Regele pop în niciuna dintre dăţile în care a venit în România, în anii 1992 şi 1996: „În schimb, când şi-a anunţat ultimele concerte în Londra, am reuşit să găsesc un bilet, îl rezervasem şi aveam trei zile la dispoziţie să-l plătesc şi în a doua zi a murit... Deci nu am mai apucat, ăsta e cel mai mare regret al meu - că n-am putut să-mi văd idolul live“.

TV



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite