Comedy Central, somat de CNA-ul din Cehia să respecte legislaţia audiovizuală din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comedy Central a fost somat de CNA-ul din Cehia FOTO Paginademedia.ro
Comedy Central a fost somat de CNA-ul din Cehia FOTO Paginademedia.ro

Consiliul pentru Radio şi Televiziune (CNA-ul din Cehia) a cerut Comedy Central să respecte legislaţia audiovizuală din România în ce priveşte protecţia minorilor.

Comedy Central are licenţa în Cehia, iar în România retransmite. Astfel, posturile TV cu licenţă în afara ţării, deşi aveau subtitrări sau programe în română, nu cădeau sub incidenţa legislaţiei din România, potrivit Paginademedia.ro.

Dat fiind faptul că CNA-ul din România nu poate lua decizii privind televiziunile care sunt licenţiate în alte ţări, forul nu a putut decât să sesizeze la rândul său instituţia din Cehia, ţara în care Comedy Central are licenţă audiovizuală. 

Acum, în premieră, CNA-ul din Cehia a somat Comedy Central să respecte legislaţia audiovizuală din România în ce priveşte protecţia minorilor, într-o speţă legată de un promo al emisiunii Comedy Club, difuzat vara trecută.

Potrivit unui document obţinut de Paginademedia.ro, CNA-ul din Cehia a cerut MTV Networks, compania care operează licenţa Comedy Central, „să se supună legislaţiei ţării în care difuzează programe, şi anume articolul 28 din decizia CNA 220/2011, potrivit căreia spoturile care promovează programe care au marcaj AP, 12, 15 sau 18 ar trebui să conţină la rândul lor acelaşi marcaj, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul promo-urilor Comedy Club (difuzate în mod repetat pe 10, 13, 17 şi 25 august)“.

În august 2019, CNA a primit reclamaţii de la telespectatori din cauza limbajului folosit în promo-urile pentru emisiunea Comedy Club, difuzate în timpul zilei.

„De mai multe ori pe zi rulează promo-ul pentru emisiunea Comedy Central, indiferent de oră şi fără a avea nici un fel de restricţie, promo în cadrul căruia este folosit un limbaj extrem de vulgar, violent şi total nepotrivit“, spunea unul dintre reclamanţi.

Printre replicile care au stârnit nemulţumirea telespectatorilor se află:  

„Diavolul mi-a vorbit pentru prima oară, a zis aşa: ai belit-o!“;

„Te-am înjunghiat! Te-am înjunghiat! Te-am înjunghiat! Mamă ce păcat! (n.n cântând)“;

„Vrea să facă sex cu tine!“;

„Vă spun o chestie, când se întâlnesc doi virgini nu se … nimeni“. (n.n. S-a difuzat un sunet care acoperă cuvântul);

„Aia mică ce mai face? A, copilu’? (n.n Uitându-se în jos.) Copilu’. E bine, e bine“;

„Atenţie, sărac la bord! Atenţie, daţi-i jos! Daţi-i jos! (n.n: Replici rostite ţinându-se de nas)“;

„Dă-te-n ceapa … jos de acolo! Mă faci de rahat în tot satu’, animalule ce eşti!“;

„Dumnezeule, unde sunt proştii de altă dată?“.

A fost prima dată când postul TV lasă astfel de cuvinte licenţioase pe post fără să le cenzureze. Până acum, erau acoperite cu „bip“. Chiar şi emisiunile difuzat de alte staţii la ore târzii cenzurează cuvintele vulgare, notează sursa citată. 

Cum au explicat reprezentanţii postului decizia de a nu cenzura limbajul 

Într-un comunicat pentru Pagina de Media, reprezentanţii postului TV Comedy Central au explicat că necenzurând limbajul folosit de comedianţi nu au făcut altceva decât să ofere publicului „esenţa comediei autentice“. Ei au menţionat şi faptul că că la începutul programului este semnalizat faptul că emisiunea este destinată doar adulţilor, printr-o atenţionare specială. 

„Necenzurând acest conţinut, ne dorim să răspundem unor gusturi diferite de umor. Comedy Central îşi doreşte să ofere publicului esenţa comediei autentice şi a umorului bun, care este, prin definiţie, necenzurată, cu atât mai mult când e vorba de stand-up“, spun reprezentanţii televiziunii. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite