Consecinţele deloc neglijabile ale programelor de ştiri de la televizor

Influenţează jurnaliştii? Au ei succes fulminant în a ne arăta nouă cetăţenilor la ce să ne gândim? Cât timp durează aceste efecte? Pot aceste descoperiri să fie generalizate? Shanto Iyengar şi Mark Peters de la Universitatea Yale şi Donald Kinder de la Universitatea Michigan ne răspund.

Primele cercetări în comunicare politică au arătat că oamenii erau chiar imuni la persuasiunea de tip politic. Primul cercetător care a descoperit efectele perverse ale mass-mediei asupra consumatorilor a fost Lippmann (1922). Acesta a demonstrat că media poate determina ceea ce publicul consideră a fi important. 40 de ani mai târziu, Cohen (1962) l-a confirmat: „mass-media poate că nu are succes tot timpul în a le spune oamenilor ce să gândească, dar media este foarte eficientă în a spune oamenilor la ce să se gândească“. Acest lucru poţi să îl demonstrezi în timp.

Un studiu din 1981 de MacKuen notează că probleme ca drepturile omului, războiul din Vietnam, criminalitatea sau inflaţia fluctuează atât în rândul opiniei publice cât şi în programele mass-mediei ca cele mai importante probleme. Aşa că cercetătorii au experimentat şi mai mult în ceea ce priveşte setarea agendei de către mass-media. Prin manipularea experimentală a agendei, ipoteza lui Lippmann a putut fi testată.

Acest articol testează gradul în care priorităţile ştirilor de seară afectează agenda publică şi examinează dacă priorităţile televiziunilor de ştiri afectează de asemenea importanţa pe care publicul o ataşează standardelor cu care evaluează candidaţii la prezidenţiale. În 1980 şi 1981 au avut loc două experimente în New Haven, Connecticut, cu participanţi la studiu aleşi în mod aleator. Niciun participant la experiment nu a fost sceptic cu privire la scopurile reale ale experimentului. Opt probleme naţionale au fost inspectate, printre ele inflaţia, apărarea, poluarea, şomajul, energia şi drepturile civile.

Rezultatele au arătat în mod clar că urmăritorii de ştiri despre o anumită problemă erau în final mult mai convinşi de importanţa ei. Mai mult, agenda mediei alterează standardele pe care oamenii le folosesc în evaluarea preşedintelui. Mai multă prezenţă la ştiri a unei probleme duce la acumularea de mai multă informaţie despre acea problemă. Mai multă informaţie îl determină pe individ să deducă că problema este importantă. Cei care urmăresc ştirile şi nu au capacitatea sau dorinţa de a contraargumenta cu ce se prezintă la ştiri sunt mai vulnerabili la setarea agendei de către media. Cei cu informaţii politice puţine sunt cei mai vulnerabili la setarea agendei.

În concluzie, suspiciunea lui Lippmann că „media descrie lumea ca pe ceva ce oamenii nu pot să încerce pe pielea lor în mod direct“ este sustenabilă. Cu toate limitele acestui experiment, cum ar fi nereprezentativitatea eşantionului pentru întreaga populaţie şi nevoia de a avea o metodologie mai comprehensivă de studiu, măcar acest studiu poate fi folosit ca bază pentru viitoarele studii pentru a cerceta comunicarea politică.