Cristina Bâtlan, al doilea investitor anunţat de PRO TV pentru noul sezon Imperiul Leilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Imperiul Leilor revine, la PRO TV, cu un nou sezon. Oameni de afaceri puternici îşi vor asuma rolul de investitori şi vor susţine business-uri la început de drum, dar vor încerca şi să le arăte tinerilor antreprenori că dificultăţile în afaceri pot fi depăşite. Al doilea leu care intră în Imperiul Leilor este Cristina Bâtlan, fondatoarea brandului de încălţăminte Musette.

Cristina Bâtlan este o leoaică prietenoasă, zâmbitoare, empatică, puternică, dar agilă în faţa celorlalţi lei atunci când propunerile i se potrivesc profilului ei. A intrat în lumea afacerilor la 19 ani, când şi-a dat seama că nu va profesa ca avocat. A renunţat la cursurile Facultăţii de Drept si alături de Roberto Bâtlan a început să dezvolte o afacere cu materiale textile. De-a lungul anilor, şi-au dat seama că business-ul lor trebuie să se dezvolte şi au pus bazele celui  mai important brand românesc de încălţăminte. Are o echipa de peste 500 de membri, două fabrici, 28 de magazine în ţară şi străinătate şi o cifră de afaceri de peste 16 de milioane de euro.

Despre prezenţa în show-ul Imperiul Leilor, Cristina Bâtlan spune că o priveşte ca pe o oportunitate de a întâlni tineri cu idei noi. „Aş vrea să investesc într-o companie sau afacere în care nu ar trebui să mă preocup neaparat de bunul mers, ci să vin ca business angel, să întâlnesc oameni care ştiu cum se face lucrul acesta şi să-l facă bine. Mă reinventez permanent, aşadar, am nevoie de inspiraţie în business-ul meu actual, dar şi în viaţa mea de zi cu zi”, a spus fondatoarea Musette.

Cristina Bâtlan are un mesaj şi pentru cei care vin în emisiune să găsească finanţare pentru visul lor: „Le-aş sugera să fie pragmatici, să încerce să-şi pună la punct planul de afaceri, să-şi cunoască cifrele. Mi-aş dori să avem în faţă oameni şi poveştile lor, poveşti adevărate. Mă preocupă tendinţele în zona de lifestyle, sănătate, mediu şi sustenabilitate. În materie de trenduri sunt foarte la curent cu ce se întâmplă la nivel mondial. Mi-ar plăcea să fiu invitată într-o afacere în domeniu, să mă implic precum o fac în propria mea companie”, a spus aceasta.

PRO TV pregăteşte noul sezon Imperiul Leilor, show-ul adresat celor care au deja un business sau o idee cu potenţial şi îşi doresc să-şi vadă visul finanţat, va fi în curând, la PRO TV.

Imperiul Leilor este o emisiune adresată celor care vor să se lanseze în lumea afacerilor. Tinerii antreprenori au şansa să-şi prezinte ideile şi afacerile în faţa unor investitori de calibru. Emisiunea are la bază un format de televiziune produs cu succes în peste 30 de ţări: Statele Unite ale Americii, Germania, Spania, Portugalia, Japonia, Australia sau Israel. Peste tot, această emisiune a revigorat lumea antreprenoriatului şi a transformat visele în realitate.

TV



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite