David Lynch va regiza 18 episoade pentru noul sezon din „Twin Peaks“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cineastul american David Lynch va regiza 18 episoade pentru noul sezon al serialului „Twin Peaks“, care va fi lansat în 2016, pentru a coincide cu împlinirea a 25 de ani de la difuzarea episodului final din acest serial-cult, informează site-ul contactmusic.com, citat de Mediafax.

David Lynch: „«Twin Peaks» va reveni pe postul de televiziune Showtime“

Informaţia a fost anunţată chiar de David Lynch prin intermediul unui mesaj publicat, la finalul săptămânii trecute, pe Twitter: „Dragi prieteni de pe Twitter, zvonurile nu sunt ceea ce par a fi. E adevărat. Se întâmplă chiar acum. «Twin Peaks» va reveni pe postul de televiziune Showtime“.

În octombrie 2014, directorii postului Showtime au anunţat că vor produce un nou sezon din „Twin Peaks“ care va avea nouă episoade, ce vor fi regizate de David Lynch. De asemenea, scenariile pentru acele nouă episoade au fost scrise de David Lynch în colaborare cu Mark Frost, co-creator al serialului.

Cu o acţiune în zilele noastre, noul sezon din „Twin Peaks“ va avea premiera la începutul anului 2016, pentru a coincide cu împlinirea a 25 de ani de la difuzarea episodului final din acest serial-cult.

În martie, însă, David Lynch a spus că proiectul „e încă în aer“ şi că „există anumite complicaţii“. În aprilie, renumitul cineast a anunţat că se retrage din proiect din cauza unor motive bugetare. „După un an şi patru luni de negocieri, am părăsit acest proiect, pentru că nu mi se dau suficient de mulţi bani pentru a realiza un serial aşa cum consider eu că trebuie să îl realizez“, a spus cineastul.

David Lynch, întors din drum de o petiţie

O petiţie lansată pe platforma online Change.og, prin care internauţii au cerut revenirea lui Lynch în proiect, a fost semnată de peste 30.000 de persoane. Printre semnatari s-a aflat inclusiv fiica regizorului, care a publicat şi un mesaj video prin care îi cerea tatălui ei să revină în proiectul „Twin Peaks“. Se pare că aceste rugăminţi au funcţionat, pentru că la jumătatea lunii mai David Lynch a anunţat că a finalizat negocierile cu postul Showtime şi că a acceptat să regizeze continuarea acestui serial TV. La rândul lor, producătorii de la Showtime au acceptat ca noul sezon din „Twin Peaks“ să conţină 18 episoade - un număr dublu faţă de cele comandate iniţial.

La sfârşitul anului 2014, Showtime a confirmat faptul că actorul Kyle MacLachlan va relua rolul din acest serial celebru, cel al agentului FBI Dale Cooper. Alături de Kyle Maclachlan, alţi doi actori din distribuţia originală, Sheryl Lee şi Dana Ashbrook - interpreţii personajelor Laura Palmer respectiv Bobby Briggs - au anunţat că vor juca în noul sezon al serialului „Twin Peaks“.

„Twin Peaks“, un serial care a rămas în istorie

Serialul „Twin Peaks“, care a fost difuzat timp de două sezoane de postul american ABC, în 1990 şi 1991, are ca protagonist un agent FBI care investighează asasinarea unei tinere din oraşul fictiv Twin Peaks.

Atunci când a fost lansat, în 1990, serialul „Twin Peaks“ a avut parte de cronici extrem de elogioase din partea criticilor şi a primit 14 nominalizări la premiile Emmy.

În total, cele două sezoane ale serialului au fost recompensate cu trei Globuri de Aur, două Primetime Emmy şi un premiu Grammy.

Episodul-pilot, care a avut o durată de două ore, a fost producţia TV cu cel mai mare rating (22 de puncte de rating) din sezonul 1989-1990 şi a fost vizionat de 33% din totalul telespectatorilor americani. După ce a început să fie difuzat săptămânal, serialul „Twin Peaks“ a obţinut cele mai mari cote de audienţă pentru televiziunea ABC.

Totuşi, după difuzarea unui punct culminant al intrigii serialului, la jumătatea celui de-al doilea sezon (prezentarea felului în care Laura Palmer a fost asasinată), audienţa a început să scadă.

La o săptămână după difuzarea celui de-al 15-lea episod din al doilea sezon, „Twin Peaks“ a coborât pe locul al 85-lea în topul audienţelor programelor TV, iar ABC a decis să suspende producţia pentru al treilea sezon.

David Lynch a declarat ulterior că regretă faptul că a cedat în faţa presiunilor exercitate de directorii de la ABC, care i-au cerut să pună capăt acestui serial după al 22-lea episod din cel de-al doilea sezon.

Încheierea serialului i-a nemulţumit pe numeroşii fani ai acestuia, pentru că evenimentele prezentate în ultimul episod au lăsat personajele într-o situaţie complicată.

După încheierea difuzării serialului, acesta a generat un lungmetraj de cinema, „Twin Peaks: Fire Walk With Me“ (1992), care s-a concentrat doar asupra ultimelor şapte zile din viaţa personajului Laura Palmer şi a oferit prea puţine răspunsuri pentru enigmele prezentate în ultimul episod al producţiei TV.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite