De ce nu a reuşit câştigătorul „Românii au talent“ să întoarcă niciun scaun la „Vocea României“: ce i-a spus Smiley VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câştigătorul celui de-al zecelea sezon „Românii au talent“, mecanicul auto Radu Palaniţă (40 de ani), a participat şi la „Vocea României“, însă el nu a reuşit să întoarcă niciun scaun.

Deşi la „Românii au talent“ Radu Palaniţă a reuşit să impresioneze atât juriul, cât şi publicul cu vocea sa, unde a câştigat marele premiu de 120.000 de euro, la „Vocea României“, mecanicul auto nu a îzbutit să întoarcă scaunul niciunui antrenor. 

Radu Palaniţă a urcat anul trecut pe scena de la „Vocea“, unde a interpretat piesa „Home“, din repertoriul artistului Michael Buble. 

Tudor Chirilă, Smiley, Irina Rimes şi Horia Brenciu i-au explicat bărbatului unde a greşit şi de ce nu au fost convinşi de interpretarea lui. 

„Foarte frumoasă piesa, doar că imaginează-ţi o stradă în care tu mergi şi piesa vine de pe contrasens. Parca nu v-aţi lipit, nu ai avut chimie cu piesa“, a fost părerea Irinei Rimes, imediat după momentul lui Radu Palaniţă.

„Nu a fost chiar asa, nu a fost paralel. Mi se pare că ai cântat în caracterul piesei, doar că a fost ca o partitura pe care ai spus-o aşa cum ai învăţat-o, noi căutăm fix treaba asta în plus“, a completat Smiley.

„Vocea României are o mică chichiţă, ca să spun aşa. Aici sunt cover-uri. Piesa asta fiind atât de cunoscută, dacă tu nu aduci acel ceva în plus, nu avem de ce să ne agăţăm. Pentru că piesa asta am auzit-o în interpretări mult mai briliante“, i-a spus şi Horia Brenciu. 

„Ce ţi-am spus eu este foarte de băgat la cap: nu e de ajuns doar să înveţi notele şi piesa aşa cum e ea, trebuie să ţi-o asumi şi să-mi spui povestea piesei atunci când eşti pe scenă. E foarte clar, eşti puţin nesigur faţă de alţii care asta fac (n.r. - să cânte) aproape în fiecare zi. Dar îţi garantez că dacă te apuci de treaba asta serios şi o faci în fiecare zi, o să evoluezi şi o să prinzi mult mai multă încredere în tine şi vei avea o adevărată personalitate atunci când vei cânta piesa asta“, a completat Smiley. 

Cei patru antrenori au fost însă de acord că Radu Palaniţă are un timbru vocal special şi că trebuie să exerseze mai mult pentru a putea transmite emoţie şi originalitate. 

Citeşte şi:

Povestea mecanicului auto cu voce de aur de la „Românii au talent“. Munceşte de la 14 ani, iar de cântat s-a apucat abia la 36 VIDEO

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite