TV

articolul anterior articolul urmator

Deputatul USR Iulian Bulai publică salariul şefei TVR: Mai mare decât al preşedintelui. A primit mai multe măriri decât cei care muncesc pe salariul minim

9
22 Oct 2019 12:42:20
Autor: Alexandra Constanda
Doina Gradea FOTO Mediafax
Doina Gradea FOTO Mediafax

Deputatul USR Iulian Bulai publică presupusul salariu al şefei TVR, Doina Gradea, precizând că acesta este mai mare decât cel al preşedintelui României. În plus, politicianul o acuză pe aceasta că şi-a majorat în mod ilegal salariu, dar şi că şi-a acordat diurne de deplasare în străinătate de două ori mai mari decât ar avea dreptul.

Într-o postare pe Facebook, deputatul Iulian Bulai susţine că preşedintele-director general al Televiziunii Române, Doina Gradea, are un salariu de 28.500 de lei brut, plus un spor de vechime de 25%, cu aproape 1.000 de euro mai mult decât şeful statului şi cu peste 1.000 de euro mai mult decât premierul României.

De asemenea, deputatul USR mai spune că majorările de salariu pe care Gradea şi le-a acordat sunt nelegale, potrivit unui raport al Curţii de Conturi, pe care şefa TVR l-ar fi ţinut secret.

Iulian Bulai anunţă că este pentru a treia oară când şefa TVR refuză să se prezinte la audierea Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor pentru a da explicaţii. În acest context, deputatul îi cere Doinei Gradea demisia.

„Adevărul“ a solicitat un punct de vedere Doinei Gradea cu privire la acuzaţiile ce îi sunt aduse.

Redăm integral postarea lui Iulian Bulai:

Multă incompetenţă pe încă şi mai mulţi bani. Şefa TVR, Doina Gradea, are un salariu mai mare decât premierul României. Ba chiar mai mare decât al preşedintelui ţării.

Dna Gradea primeşte 28.500 lei brut, plus un spor de vechime de 25%, cu aproape 1.000 de euro mai mult decât preşedintele şi cu peste 1.000 de euro mai mult decât prim-ministrul. Salariul dnei Gradea e plătit din subvenţie, de la bugetul de stat, din taxe şi impozite. Dna Gradea nu e plătită nici din teleshoppingul dat în timpul moţiunii de cenzură, nici din măreţele performanţe economice ale Televiziunii.

Dna Gradea a primit mai multe măriri de salariu anul ăsta (o dată-n mai, o dată-n septembrie) decât cei care muncesc pe salariul minim în România.

Dna Gradea îşi plăteşte sieşi diurne de deplasare în străinătate de două ori cât ar avea dreptul – la nivel de ministru, deşi nu e –, aşa că pe lângă cei 28.500 lei brut/lună, încasează şi 300 euro/zi, neimpozabili, în afara României (probabil de-aia se duce ea la evenimente internaţionale, şi nu ziariştii TVR).

Curtea de Conturi a decis anul trecut că majorările de salariu pe care şi le-a dat dna Gradea sunt nelegale. Dar dna Gradea n-a spus asta nimănui, nici măcar membrilor Consiliului de Administraţie al TVR, care-s plătiţi în funcţie de salariul – iată, nelegal – al dnei Gradea.

De cei 28.500 lei brut/lună, astăzi este a treia oară la rând când dna Gradea NU vine la audierea Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor să ne spună şi nouă, dacă poate, cum explică toate acele constatări ale Curţii de Conturi despre cât de dezastruos e managementul la TVR.

Cam cât ar trebui să cheltuiască cetăţenii României, din munca lor, pentru ca dna Gradea măcar să se deplaseze la Palatul Parlamentului? Ar trebui să-i oferim şi noi, de la comisie, 300 euro/zi?

I-am cerut dnei Gradea demisia de multiple ori - i-o cer şi acum. Am cerut deja în mod repetat şi insistent discutarea în Parlament a rapoartelor TVR pe 2017 şi 2018 - o cer din nou. Şi o s-o fac de câte ori e nevoie.

 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

9 Comentarii

mitrut
22.10.2019, 14:42:07

Asta, Ciorbea, Dorneanu, Tudorel, Savonea, Florea, etc. ar trebui judecati in SUA, condamnati la puscarie pe viata si confiscate averile.

+9 (9 voturi)
Ionel Marcu
22.10.2019, 17:39:07

Și pesediștilor care au pus-o acolo, să facă politica lor. Sub conducerea acestei obeze respingătoare, TVR a devenit un canal de evitat. Și când se termină odată cu subvenționarea acestei găuri negre?

+4 (4 voturi)
defu gabi
22.10.2019, 14:53:51

Ce stie sa faca madam' asta de banii astia?! Sunt chiar curios...

+5 (5 voturi)
Lamuritorul
22.10.2019, 15:56:58

Pai, daca "majorările de salariu pe care Gradea şi le-a acordat sunt NELEGALE, potrivit unui raport al Curţii de Conturi, pe care şefa TVR l-ar fi ţinut secret." CE SE MAI ASTEAPTA ca sa i se dea un sut in marele dos al asteia? Cine o tine (PSD) are un interes major, caci vin alegerile, nu? Dar, pana atunci, cineva sa se ocupe de majorarile NELEGALE. Cine-o trebui sa fie "cineva"?

+5 (5 voturi)
George Petru Manea
22.10.2019, 21:18:48

Exista o multime de interlopi numiti pe nedrept politicieni, care cred sincer ca vor reusi sa scape cu fata curata si banii in portofel dupa ce vor debarca. Exista de asemenea oameni care urmeaza sa vina la putere, care cred ca vor putea trece in uitare aspect, ca el va iesi in timp , fara vreun efort din atentia publica ; ca isi vor putea consuma mandatele linistit, intr-o convietuire senina cu cei care au pradat tara atita timp inaintea lor si care - nu-i asa ? - vor reveni inevitabil la butoane. Ei sau odraslele lor. Drept pentru care nu e cazul sa ii stinjeneasca in vreun fel. Si exista si altii, care impart dreptatea dupa reguli strimbe si pentru bani. Acestor categorii de cetateni imbuibati despre ale caror principii nu are rost sa vorbim, li se poate reaminti ca doar refacerea rapida si temeinica a notiunii de dreptate si echitate sociala in actul de guvernare si traiul de zi cu zi poate evita aparitia unui lider carismatic, crud si razbunator - adus acolo tocmai pentru asta de romani - care sa puna in scena revansa pe care multi o doresc . Ca urmare, singurul mod de a reface increderea populatiei - si asta prin masuri tehnice , mai putin dureroase si nu pasionale de gen revolutie - este : 1. Oprirea furtului facut de 30 de ani prin legi, hatariri de guvern sau alte acte administrative oculte si 2. confiscarea averilor ilicite. Poporul le va confisca oricum, mai devreme sau mai tirziu si nu prin metode prietenoase. Si nici macar corecte, pentru ca va considera ca are tot dreptul sa faca la fel ca cei care l-au pradat. Batjocura, lipsa de rusine si omenie - asta arata derbedeii si lacomii care s-au catarat in dregatoriile tarii, unui popor amarit si deziluzionat. Nu subestimati insa reactiile poporului , ele pot surprinde si se pot desfasura fara sa poata fi oprite. Exodul, disiparea , dezastrul si apoi moartea - lenta - a natiunii, sint, imperceptibil o forma de raspuns. O revolutie in tacere, o revolutie linistita.

Vezi toate comentariile (9)