Dezbrăcatu' va avea o emisiune culinară dedicată preparatelor la grătar: despre ce e vorba şi ce spune noul Chef VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Codruţ Kegheş (Dezbrăcatu’) va realiza o emisiune culinară ce va avea în prim-plan reţete pentru grătar şi va debuta la sfârşitul acestei luni.

Show-ul culinar „Chef Dezbrăcatu’“ va începe pe 30 octombrie şi va fi difuzat de Prima TV în fiecare duminică, de la ora 15.30. Aşadar, în weekend, simpaticul cârcotaş îşi va pune şorţul şi boneta şi va găti preparate speciale pentru grătar. 

„Chef Dezbrăcatu’“ este un mix de cooking şi entertainment în care poţi învăţa reţete simple şi la îndemâna oricui. Declarat un „grătaragiu“ irecuperabil, Dezbrăcatu’ va transmite din cunoştinţele lui culinare fără a ascunde vreun truc în faţa telespectatorilor. Show-ul îi va aduce pe fanii grătarului, atât de numeroşi în România, în faţa televizoarelor pentru că vor avea ce vedea şi învăţa. Mai mult, oamenii chiar au şansa să îl întâlnească pe stradă pe Chef Dezbrăcatu’  şi să îi guste preparatele, anunţă reprezentanţii postului de televiziune.

„Sunt Chef Dezbrăcatu’, mi-am dat singur titulatura asta, dacă nimeni nu a făcut-o. Vreau să-ţi arăt în câteva minute cum să prepari cele mai bune reţete pentru grătar. Din aia bună, de îţi cer musafirii la plecare câte două porţii la pachet. Dar tu nu le dai. Deci, duminică ţine deschis şi televizorul şi geamul. Ca să iasă fumurile“, spune Codruţ Kegheş în stilul caracteristic.  

Chef Dezbrăcatu’ va dori, după fiecare reţetă, să cunoască părerea oamenilor de pe stradă şi să primească o notă sinceră de la aceştia. Aripioarele de pui, fileurile de peşte, carnea de porc şi alte reţete vor sfârâi pe grătarul încins, iar mirodeniile a la Dezbrăcatu’ vor întregi preparatele. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite