Directorul EBU îi cere lui Iohannis să respingă eliminarea taxei Radio-TV: Ar putea distruge sistemul public de media

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ingrid Deltenre, directorul general al Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (EBU), îi cere preşedintelui României, Klaus Iohannis, să nu aprobe eliminarea taxei Radio-TV, măsură despre care spune că ar putea distruge sistemul public de media din România, în detrimentul societăţii, democraţiei şi al cetăţenilor.

„Vă scriem pentru a ne exprima profunda îngrijorare ca urmare a votului din Parlamentul României, de eliminare a taxei Radio-TV. Acest model de taxă s-a dovedit a fi, în multe ţări, cea mai stabilă şi predictibilă metodă de finanţare a serviciilor publice de media. Mai mult decât atât, aceasta asigură independenţa faţă de orice formă de ingerinţă politică şi stabileşte o relaţie directă cu publicul, la nivel naţional. Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune, alături de numeroase organizaţii internaţionale, şi-a exprimat, în repetate rânduri, îngrijorarea faţă de situaţia delicată în care se află serviciile  publice de media din România“, a transmis Ingrid Deltenre, potrivit Radio România.

Directorul general al EBU a adăugat că Televiziunea Română, în mod special, este „profund“ afectată în prezent de un sistem „intens politizat“ de conducere a serviciilor publice de media.

„TVR, în mod special, este profund afectată în prezent de un sistem intens politizat de conducere a serviciilor publice de media, având un preşedinte numit de Parlament şi care este demis, în mod obişnuit, în fiecare an, prin respingerea Raportului de activitate anual al TVR“, a mai transmis Deltenre.

Ea a explicat că măsura de a trece integral finanţarea TVR şi a Radio România la Guvern se suprapune unei lipse acute de independenţă structurală, în raport cu standardele internaţionale şi ale Uniunii Europene.

„Va înlătura orice impresie că serviciile publice de media pot contribui efectiv şi eficient la crearea unei societăţi unite şi democratice. Astfel, ne putem aştepta ca ingerinţa politică în activitatea TVR şi a Radio România să atingă un nivel fără precedent la nivelul EBU şi al membrilor săi“, a adăugat Ingrid Deltenre.

Directorul general al EBU a atras atenţia că măsura de eliminare a taxei Radio-TV, „un asemenea pas iremediabil cu privire la finanţarea serviciilor publice de radio şi televiziune“, va fi adus la cunoştinţa Comisiei Europene, în vederea unei noi măsuri de ajutor de stat din UE.

„Am dori să vă atragem atenţia asupra faptului că un asemenea pas iremediabil cu privire la finanţarea serviciilor publice de radio şi  televiziune va fi adus la cunoştinţa Comisiei Europene, în vederea unei  noi măsuri de ajutor de stat din UE. Potrivit experienţei noastre, asemenea cazuri se analizează şi soluţionează în decursul mai multor ani, până ca guvernul să poată implementa noul sistem. Singurul element pozitiv pe care îl putem decela dintr-o asemenea amânare ar fi obligativitatea ca România să asigure, printre altele, independenţa organismului său de monitorizare a serviciilor publice de mass media, în conformitate cu prevederile stipulate în Comunicarea din 2009 privind ajutorului de stat din domeniul audiovizual din UE“, a mai transmis Deltenre.

„Vă lansam apelul de a nu aproba această propunere, care nu va face decât să înrăutăţească situaţia şi ar putea distruge sistemul public de media din România (radio şi TV) în detrimentul societăţii şi democraţiei din România şi al cetăţenilor săi“, a adăugat directorul general al EBU.

SRTV şi SRR, apel la Preşedinte

Preşedintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor, Gigel Ştirbu, a afirmat, miercuri, după o întâlnire cu preşedinţii SRTV şi SRR, că în cursul săptămânii viitoare comisia îi va chema la audieri pe premierul Dacian Cioloş şi pe ministrul de Finanţe, Anca Dragu, pentru a discuta despre impactul adoptării proiectului de lege prin care s-a eliminat, începând cu 1 ianuarie 2017, taxa Radio-TV, el afirmând că cele două instituţii riscă să intre în colaps.

Preşedintele director general al SRTV, Irina Radu, a declarat că cele două instituţii media vor solicita o audienţă la preşedintele Klaus Iohannis şi îi vor cere să nu promulge legea.

Amintim că, la propunerea liderului social-democrat Liviu Dragnea, PSD şi PNL au votat cot la cot eliminarea taxei radio-TV, deşi Comisia de Buget decisese, în unanimitate, să lase în continuare aceste taxe, pentru că, altfel, TVR şi Radioul n-ar mai putea funcţiona. Liviu Dragnea susţine că aceste două instituţii trebuie finanţate de la buget, dar premierul Dacian Cioloş spune că nu sunt bani.

Propunerea lui Liviu Dragnea a fost adoptată cu 225 de voturi pentru, niciun deputat nu s-a opus, deci şi liberalii au fost, până la urmă, de acord cu eliminarea taxei radio-TV.

Precizăm că proiectul are un parcurs record în Parlament, fiind depus în 10 octombrie. Într-o săptămână, legea a trecut de Senat, de Camera Deputaţilor şi va ajunge la Cotroceni pentru promulgare.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite