Juraţii au propus doi concurenţi pentru Premiul de Originalitate, în valoare de 10.000 de euro. Publicul va hotărî de asemenea, care dintre ei va câştiga Premiul de Originalitate, astfel juraţii i-au ales pe DJ Hugo Arthur şi Alex Dowis.
De asemenea, în urma votului publicului, cei cinci finalişti care vor merge în următoarea etapă de la Românii au Talent sunt: Martina Meola, Zametheea, Raisa Radu, Alex Dowis şi Gabriela Dincă.
Semifinala «Românii au Talent» s-a deschis cu o prestaţie superbă din partea lui Marius Mateş, dansatorul ce pare că sfidează gravitaţia. Tânărul a impresionat profund juriul, dar şi publicul cu o reprezentaţie de coregrafie, încărcată de emoţie şi sensibilitate.
O altă concurentă, care a păşit pe scena de la Românii au Talent cu un har deosebit de special, este soprana Ionela Marin, în vârstă de 15 ani. Solista a oferit un regal de operă, de o sensibilitate rar întâlnită. Vocea ei ireal de armonioasă a răsunat pe acorduri de muzică clasică, iar Andra a rezonat foarte mult cu emoţiile ei.
A urmat Zametheea, poeta activistă, care a adus pe scena de la Românii au Talent, un manifest politic extrem de puternic, prin intermediul unei poezii compuse şi interpretate de ea.
Martina Meola este copila-minune, în vârstă de 8 ani, de la Românii au Talent, care a primit Golden Buzz, după ce a interpretat impecabil la pian un fragment de muzică clasică. În această seara, micuţa a uimit juriul şi publicul după ce a oferit un recital la pian, legată la ochi, cu o virtuozitate demnă de un mare maestru.
Un alt moment emoţionant a fost cel al Alexandrei Croitoru, adolescenta de 15 ani cu o poveste de viaţă sfâşietoare. Copila a păşit însărcinată prima dată pe scena de la Românii au Talent, când a obţinut şi Golden Buzz de la Dragoş Bucur. În această seară Alexandra Croitoru a interpretat cu mare sensibilitate o baladă. Momentul a a fost cu atât mai special, cu cât Alexandra a născut copilul pe care îl avea în pântece.
Artistul Alex Dowis a oferit publicului de la Românii au Talent un spectacol emoţionant, inspirat de drama familiilor din Ucraina, care au avut de suferit din cauza războiului. Concurentul a creat câteva desene fabuloase cu ajutorul fascicolelor de lumină, în acordurile unei melodii. Momentul a fost dedicat ucrainenilor care se confruntă cu tragediile războiului.
În sfârşt, Raisa Radu, adolescenta de 12 ani, care a primit Golden Buzz din partea lui Bobonete, a revenit pe scena din semifinala Românii au Talent, cu o reprezentaţie ce a surprins prin trăiri profunde, de mare sensibilitate.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate