TV / Media

articolul anterior articolul urmator

Filmările emisiunii „Bravo, ai stil!“, întrerupte din cauza pandemiei: ce va difuza Kanal D în locul show-ului

1
3 Apr 2020 14:07:36
Autor: Andreea Neblea
Filmările emisiunii „Bravo, ai stil!“ au fost întrerupte din cauza pandemiei de coronavirus FOTO Kanal D
Filmările emisiunii „Bravo, ai stil!“ au fost întrerupte din cauza pandemiei de coronavirus FOTO Kanal D

Reprezentanţii postului Kanal D au anunţat că filmările show-ului „Bravo, ai stil! Celebrities“ vor fi amânate pentru o perioadă, în contextul pandemiei de coronavirus.

Emisiunea „Bravo, ai stil!“ îşi va amâna pentru o perioadă filmările, în contextul pandemiei, urmând ca acestea să fie reluate atunci când condiţiile o vor permite. 

Show-ul nu se va mai regăsi în grila staţiei, iar de săptămâna viitoare, în fiecare miercuri, de la 22.00, telespectatorii vor putea revedea „Îmi place dansul“.

Decizia a fost luată din nevoia de a proteja echipa emisiunii, concurentele, colaboratorii acestui show. Anunţul a fost făcut şi de Ilinca Vandici, prezentatoarea emisiunii.

„Toată echipa «Bravo, ai stil! Celebrities» rămâne acasă până când timpul îşi va relua cursul obişnuit. Ne revedem în curând, la Kanal D!“, a declarat Ilinca Vandici.

„Pe fondul situaţiei generate de pandemie, din dorinţa protejării angajaţilor şi familiilor acestora, a colaboratorilor şi invitaţilor din emisiuni, precum şi din nevoia respectării recomandărilor autorităţilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor, Kanal D a restrâns anumite activităţi ale postului, fără a afecta fluxul difuzărilor în grila staţiei. Au fost retrânse la maximum interacţiunile în cadrul companiei, majoritatea angajaţilor lucrează de acasă, iar condiţiile de distanţare socială şi de igienă sunt respectate cu stricteţe“, se arată în comunicatul emis de Kanal D. 

Posibile modificări în grila Kanal D vor fi comunicate, ca până acum, prin canalele oficiale ale postului TV şi prin materiale trimise presei, au mai transmis reprezentanţii postului.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Constantine Constantine
3.04.2020, 14:16:39

Ar trebui intrat in normalitate.Mor oamenii pe planeta pamint si unii vor sa se tavaleasca de ris sau sa asculte manele cu boxele date la maxim.Putina solidaritate si omenie nu ar strica.

+1 (1 vot)