„Got Talent“ a intrat în Cartea Recordurilor drept cel mai de succes format reality show

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Franciza „Got Talent“, inventată de Simon Cowell, a devenit în mod oficial cel mai de succes reality show din toate timpurile, potrivit Guiness World Records. Compania de producţie Syco Entertaiment, deţinută de Cowell, şi FremantleMedia au făcut acest anunţ, iar Alistair Richards, preşedintele Guiness World Records, a confirmat ştirea.

Formatul a debutat în 2007, odată cu „Britain’s Got Talent“, fiind adaptat de la acel moment în 58 de ţări, cu versiuni în Europa, Asia-Pacific, Orientul Mijlociu, Africa şi cele două Americi. În Belgia există două versiuni ale show-ului „Got Talent“.

„Sunt foarte mândru că formatul este unul crescut din Marea Britanie. Succesul este datorat unui grup de producători talentaţi la nivel mondial cu ajutorul cărora s-a ajuns la acest record. Dar, desigur, şi cu ajutorul talentului“, a scris Simon Cowel la aflarea veştii.

„Suntem extrem de încântaţi să confirmăm că formatul «Got Talent» a doborât recordul precedent şi este în mod oficial deţinătorul Guiness World Record al celui mai de succes talent show din lume, un moment de reper în istoria televiziunii. Felicitări“, a spus şi Alistair Richards, preşedintele Guiness World Records.

Recent Simon Cowel a revenit în Marea Britanie pentru a „redresa“ un alt format inventat de el, „X Factor“, emisiunea înregistrând audienţe scăzute după plecare sa de la masa juriului. Astfel, mogului media a semnat un contract în valoare de aproximativ 150 de milioane de lire sterline cu televiziunea ITV, pentru continuarea difuzării emisiunilor „X Factor“ şi „Britain’s Got Talent“ în Marea Britanie, în următorii trei ani.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite