Propunerea inedită a postului TVR 1 din acest an, Revelionul interactiv, nu s-a bucurat de prea mare succes în rândul telespectatorilor. Românii au avut posibilitatea de a alege programul pentru Revelion, din trei concepte. Opţiunile au putut fi exprimate până la data de 30 decembrie, prin sms. Câştigătorul a fost programul „Piaţa Revelionului 2013“, realizat de Elena Ştirbescu şi Dan Manoliu şi prezentat de matinalii de la Radio 21: Orlando, DJ Andy, Manuel Dinculescu şi Anca Maco. Doar puţin peste 1.000 de telespectatori şi-au exprimat opinia, potrivit reportervirtual.ro. Primul program a obţinut în jur de 650 de voturi, iar cel de-al doilea aproximativ 330, foarte puţini telespectatori optând pentru cea de-a treia variantă. De altfel, a existat şi un scandal între echipa câştigătoare şi cea care s-a clasat pe locul al doilea, cea din urmă făcând acuzaţii că „s-a umblat la voturi“, potrivit aceleiaşi surse.
Costul sms-ului (un euro) şi faptul că nu au existat premii prin intermediul cărora să fie încurajată votarea justifică lipsa de interes a telespectatorilor pentru Revelionul interactiv al TVR. Programul oferit de TVR s-a clasat abia pe locul 4 în preferinţele telespectatorilor, după Antena 1, Pro TV şi Kanal D.
Paula Iacob la RTV
România TV a difuzat în noaptea dintre ani imagini de la petrecerea dată de Paula Iacob în vila pe care o deţine. Aceasta a dansat toată noaptea alături de musafirii ei, iar la cumpăna dintre ani, a oferit invitaţilor şi telespectatorilor un minirecital. Aceasta a interpretat melodii ale franţuzoaicei Edith Piaf. Irina Loghin, Gheorghe Turda şi Gheorghe Zamfir au cântat oaspeţilor Paulei Iacob.
La RTV, revelion la clinica de geriatrie din vila Paulei Iacob.
— Angela Tocila (@AngelaTocila) December 31, 2012
Cu exceptia catorva momente, restul penibili #revelion #protv
— Adrian Benea (@adrianbenea) January 1, 2013
Imagini explicite la TVR 2
Imediat după miezul nopţii, la 00.15, postul TVR 2 a lăsat la o parte pretenţiile de televiziune culturală şi a difuzat filmul documentar franţuzesc „Crazy Horse“. Acesta prezintă poveştile dansatoarelor unuia dintre cele mai cunoscute cluburi de noapte din lume, „Crazy Horse“, deschis în 1951 la Paris. Fireşte, documentarul este interzis minorilor. El a fost difuzat după fimul românesc „Filantropica“ şi a durat o oră.
Sărut între Roxana Ionescu şi Nicoleta Luciu
Revelionul de la Pro TV a fost presărat din plin cu scene erotice, mai mult sau mai puţi apreciate de telespectatori. Roxana Ionescu şi Nicoleta Luciu le-a oferit un dans provocator, iar la sfârşitul acestuia s-au sărutat pătimaş. Anul trecut, la „Dansez pentru tine“, Roxana Ionescu a captat atenţia tabloidelor după ce s-a sărutat cu coregrafa sa înainte de marea finală, tot la sfârşitul unui dans.
Daca eu in fiecare noaptea de Revelion ma uit 10 minute la TV, nu pot avea pretentia ca televiziunile sa faca emisiuni pe gustul meu
— Dan (@spuse) January 1, 2013
Andreea Tonciu, Simona Sensual şi Laurette sunt alte trei vedete care au oferit telespectatorilor imagini indecente la Revelionul de la Pro TV.
Corsetul Andreei Tonciu s-a dovedit a fi prea mic. El i-a lăsat de câteva ori sânii la vedere în timpul unui dans lasciv.
Un alt spectacol fierbinte oferit de Pro TV a fost dansul Biancăi Drăguşanu cu Victor Slav. Cei doi s-au dezbrăcat de inhibiţii pe scenă şi au dansat foarte lasciv.
E greu să ne hotărâm, dar care post de televiziune a avut cel mai prost program de Revelion? TVR? Antenele? Pro TV? Pro Cinema? Prima?
— Academia Catavencu (@A_catavencu) January 1, 2013
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
12 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Comentariu considerat abuziv.
Comentariu considerat abuziv.
A ajuns Maruta sa conduca revelionul la protv , vine sfarsitul lumii, in partea aialalta la antena acelasi cretin Dan Negru , asta a vut noroc in viata dac a ajuns sa fie platit ca sa racneasca la tv , intr-un cuvant doua nulitati ,doi nimeni, doi prosti au ajuns sefi la revelion , iar la tvr 1 m-au omorat cu Caragiale ca pe vremea lu' Ceasca, slab ,
@Mihai,bine spus.e o traditie la romani sa pupe moastele si sa-i dirijeze toate gunoaiele iesite la suprafata dupa inundatii,dat ca 'serviciile' 70% le avem inca in gradina...
Nu am putut urmari TVdin motive obiective,dar imaginile oferite in cadrul articolului ,conduc spre o singura concluzie: DEZAGREABIL !
Vezi toate comentariile (12)