TV / Media

articolul anterior articolul urmator

HBO renunţă la aplicaţiile HBO Now şi HBO Go pentru a face loc pentru HBO Max

1
14 Jun 2020 18:19:24
Autor: Adelina Mărăcine
FOTO Arhiva
FOTO Arhiva

Vechile aplicaţii HBO pentru streaming, HBO Now şi versiunea pentru abonaţii serviciilor de cablu, HBO Go, vor fi trecute pe linie moartă de Warner Media pentru a nu afecta noul brand al companiei, HBO Max.

Noul serviciu de streaming HBO Max a avut darul de a crea şi mai multă confuzie în rândul utilizatorilor, care nu erau nici până acum lămuriţi foarte bine de ce HBO are două aplicaţii şi care sunt diferenţele dintre ele.

Conştienţi de acest fapt, cei de la Warner Media încearcă acum să lămurească lucrurile, cu destul de mare întârziere, la trei săptămâni după lansarea oficială a noului serviciu, care şi-a deschis porţile pe 27 mai, potrivit news.ro.

Astfel, în Statele Unite, unde a fost lansat HBO Max, vechile servicii, HBO Now şi HBO Go, vor mai funcţiona doar până la 31 iulie.

Abonaţii celor două servicii vor fi trecuţi automat la HBO Max printr-un update care va viza atât accesul la librăria de conţinut, cât şi aplicaţiile mobile.

În urma update-ului, utilizatorii vor avea acces la o librărie care va include, pe lângă conţinutul HBO pe care-l aveau şi până acum la dispoziţie, filmele şi serialele deţinute de Warner Media şi noile titlurile originale care au fost sau urmează a fi lansate.

Aceeaşi politică este de aşteptat să fie implementată de Warner Media şi în alte ţări, pe măsură ce disponibilitatea HBO Max va fi extinsă. În ţări precum România, este aşteptat ca vechile servicii de streaming să funcţioneze în continuare până când va fi lansat HBO Max.

Lansarea HBO Max va aduce cel mai probabil, ca şi în Statele Unite, trecerea automată a abonaţilor HBO Now şi HBO Go la noul HBO Max.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Cladoveanu Ciprian
17.07.2020, 17:15:04

Oare asa vad eu subiectiv sau si altii? :) Mie mi se pare ca HBO Go suna mai bine decat HBO Max!

+1 (1 vot)
Modifică Setările