INTERVIU Daniel Buzdugan: „Muncesc mai mult decât toţi miniştrii la un loc“

A fi om de radio şi actor impune sacrificii, dar şi satisfacţii, lucru de care s-a convins Daniel Buzdugan, cel care se pune în această postură atât la Radio Zu, cât şi la Antena 1, păstrându-şi, în acelaşi timp, vigoarea.

Daniel Buzdugan nu a vrut să devină vedetă. „A citit“ semnele care s-au ivit şi şi-a găsit calea. A ajuns persoană publică printr-un concurs de împrejurări: a picat admiterea la Filosofie, a dat la Teatru şi apoi a ajuns în mass-media. Şi odată ajuns în această lume s-a îndrăgostit: de radio, apoi de Monica, soţia lui. Şi a rămas fidel meseriei de om de divertisment încă din timpul facultăţii. Acum o duce la un alt nivel, transformând-o într-un remediu pentru sufletele ascultătorilor. Pe lângă aceasta, Daniel îşi exersează acum umorul şi în cadrul emisiunii „Serviciul Român de Comedie - Fun Factory“, fără a uita însă de partea spirituală care îl călăuzeşte în viaţa de zi cu zi şi pe care încearcă să o transmită în propriul fel şi altora.

„Adevărul“: „Serviciul Român de Comedie - Fun Factory“ debutează în această seară la Antena 1. Care este rolul tău în acest show?

Daniel Buzdugan: M-am bucurat foarte tare pentru că m-am reîntâlnit cu Toni Grecu, pe care îl ştiu de foarte mulţi ani. De când am venit în Bucureşti, el e omul care mi-a întins mâna spre televiziune, a doua mea dragoste. Prima rămâne şi va fi radioul. Am mare încredere în Toni, e un om care face divertisment de bună calitate, la care poţi să te uiţi cu toată familia fără să pui mâna la ochi sau la urechi.

Ai colaborat cu Toni la începutul carieri tale.

Da, sigur, atunci când am venit să fac televiziune la Bucureşti. Mai făcusem la Iaşi, dar fără el, ci cu Andreea Marin (n.r. - râde). În show voi avea rolul personajului Romeo. E un băiat care vine dintr-o familie contemporană, fără prea multă pregătire, fără prea multă cultură. E băiat de bani gata, îndrăgostit de o fată. La fel ca şi în „Romeo şi Julieta“, familiile celor doi care se duşmănesc. Dragostea în „Romeo şi Roxeta“, aşa se numeşte sitcomul, e la fel ca pe vremea lui William Shakespeare, numai că prostia e mai mare. Omul iubeşte pe bune, dar prostia e mult mai mare.

Daniel Buzdugan, omul cu o mie de chipuri FOTO Antena 1

Cu televiziune poţi să păcăleşti, ai băgat o fustă, un picior, un decolteu şi i-ai luat faţa omului, l-ai păcălit. Pe când cu radioul, eşti tu cu ascultătorul, nu ai cum să îl păcăleşti, eşti dezbrăcat complet Daniel Buzdugan, om de radio şi actor

În paralel o să continui să faci şi matinalul de la „Radio Zu“. Crezi că o să te descurci cu programul ăsta?

Da, chiar azi (n.r. - 29 septembrie) împlinim şase ani de emisiune şi zece ani de cuplu de forţă Buzdugan şi Morar. M-am descurcat întotdeauna când am lucrat şi în TV, şi în radio. De obicei, programul de la 7:00 la 10:00 dimineaţa e sfânt, nu se leagă nimeni, dar după radio pot să am ore de filmare. Săptămâna trecută am plecat de la radio şi am filmat până la zece seara. De la 6:00 la 22:00, eu muncesc. Din afară totul pare frumos, „Mamă, ce vă distraţi voi acolo, sunteţi în formă“. Cred că niciun om politic important din ţara asta nu are programul ăsta. Pot să spun cu mândrie că am agenda mai încărcată, eu muncesc mai mult decât toţi miniştrii la un loc. Ei au program până la ora cinci. Am sunat într-o zi la Ministerul Educaţiei, am vrut să luăm legătura cu ministrul analfabet, domnul „Redus“ Pricopie, i-am zis noi, nu Remus. Dar nu răspundea, domnul ministru nu ajunsese la cabinet. Am văzut că are ochelari, dar nu ştiu la ce îi foloseşte, dacă citea ştiam, dar...

Descri radioul drept „teatrul minţii“, „prima şi singura mea dragoste“. De ce îi spui astfel?

Cu televiziune poţi să păcăleşti, ai băgat o fustă, un picior, un decolteu şi i-ai luat faţa omului, l-ai păcălit. Pe când cu radioul, eşti tu cu ascultătorul, nu ai cum să îl păcăleşti, eşti dezbrăcat complet. Eşti tu cu ceea ce ai învăţat, cu ceea ce ai fost educat, cu experienţele tale de viaţă.

Contează foarte mult interacţiunea cu ascultătorii, să le poţi crea un decor vizual.

Da, dar contează şi o anumită stare, o emoţie. Asta e menirea radioului, dar să şi informeze. Nu e cazul nostru pentru că nu suntem jurnalişti. Nu, nu avem nicio treabă cu meseria asta, noi facem divertisment. Noi încercăm să îi bucurăm pe oameni. Să le dăm altceva într-o mare de lucruri materiale. Toată lumea e pe câştig, pe bani, pe acumulare. Pentru trupul nostru facem tot felul de diete, „Dukan“, „Costan“, „Etan“, dar dietă pentru suflet nu face nimeni. Încercăm să vorbim şi despre lucrurile astea, omul e suflet şi după aia este materie. Dacă mulţi ar conştientiza treaba asta, lumea ar fi mai bună.

Am avut norocul să ajung la Muntele Athos, a doua oară în vara asta, şi, după slujbă, un călugăr român m-a întrebat cu ce mă ocup. Nu au radio, nu au televizor, sunt într-o izolare totală, dar ştiu foarte multe. Poţi să discuţi cu preoţii de la Rolling Stones, la filosofie indiană. I-am zis preotului că lucrez în radio şi în TV şi mi-a zis „A! Tu ai o menire foarte importantă. Tu trebuie să spui oamenilor că au suflet“. Mi-a mai zis că omul are patru etape: de la concepţie la naştere, de la naştere la moarte, de la moarte până la Judecata de Apoi, şi de la Judecata de Apoi la veşnicie. S-a dovedit ştiinţific că sufletul nu moare. Ceea ce facem noi aici, pe Pământ, e definitoriu pentru cum vom fi dincolo. E clar că energia asta pe care o avem în noi nu moare. Se duce într-o zonă de bine sau de rău. E legea atracţiei, se poate verifica. În momentul în care eşti pesimist, atragi răul spre tine. Tot universul e făcut după legea atracţiei. Dacă eşti pozitiv, bun, calm, atunci accepţi anumite lucruri care ţi se întâmplă. Dumnezeu îţi dă să pătimeşti aici pe pământ pentru ca dincolo să fie mai uşor, cred.

Daniel Buzdugan, în timpul show-ului FOTO Antena 1

Ne vindem ce avem noi mai de preţ, timpul. Dăm timpul pe nişte chestii de care nu apuci să te bucuri pentru că apare imediat ceva nou Daniel Buzdugan, om de radio şi actor

Încercăm să nu vorbim oamenilor la modul religios, dar să le spunem că trebuie să fie altfel. Dacă te uiţi în istorie, poporul ăsta are tradiţii frumoase, valori, credinţe, mersul la biserică. Am stat în Grecia, în vacanţă, trei săptămâni. Duminica, acolo, e pentru familie. Noi am uitat, am dat cu piciorul. Prostia noastră e de vină sau cineva dictează asta, să ne manipuleze că totul e materie: „Hai să îmi iau un telefon nou, îmi fac rate la bancă“. Ne vindem ce avem noi mai de preţ, timpul. Dăm timpul pe nişte chestii de care nu apuci să te bucuri pentru că apare imediat ceva nou. Trebuie să ne povestească cineva despre inteligenţa emoţională pe care noi am pierdut-o. Probabil că lumea ne ascultă pentru că suntem nişte oameni normali. Aşa cum sunt în viaţa de zi, aşa sunt şi la radio. Uneori se întâmplă să greşesc, ridic mâna, îmi cer scuze şi merg mai departe. Ar fi bine şi în trafic să se întâmple aşa. Nu te costă nimic, e bine de multe ori să laşi de la tine, chiar surprinzi. Eram în trafic, pe scaunul din dreapta, iar colegul greşea. Deschideam geamul şi îmi ceream scuze. „OK, bine, hai!“, aşa de frumos se încheia conflictul. Dacă răspunzi cu violenţă la violenţă, totul se amplifică. Nişte lucruri foarte simple, dar din păcate nu are cine să ni le spună. Nu avem de la cine învăţa.

Daniel Buzdugan FOTO Antena 1

Ai ajuns pe această traiectorie printr-un concurs de împrejurări: ai picat admiterea la Filosofie, ai dat la Teatru şi ai ajuns în mass-media. Crezi în destin?

Există nişte lucruri care se întâmplă în viaţa unui om, iar dacă acesta le interpretează corect reuşeşte să ajungă acolo unde ar trebui. De exemplu, dacă eu trebuie să ajung de la Bucureşti la Salonic, dar îmi zic că înainte trebuie să mă opresc să văd ce se întâmplă la Belgrad. Mă mai duc şi până la Sofia. N-ajungi astfel, ştii? OK, mi-a căzut roata. O pun şi merg mai departe. Nu stau să îmi pun întrebări. Dacă stai să analizezi prea mult pierzi timp pe drum. Eu sunt un om foarte spontan. Dacă cineva îmi zice mâine să mergem la aeroport, la Otopeni, şi ne urcăm în primul avion să plecăm că o să avem un weekend de vis, eu zic „Da!“. Dar sunt unii care îşi pun problema bagajelor, a locului de dormit. „Vai ce mănânc?“, ca şi cum te-ai duce în junglă. Sunt oameni care nu pot face aşa oricât de mulţi bani ar avea. Mulţi îmi spun că văd la mine pe Facebook poze când călătoresc, „dar îţi trebuie foarte mulţi bani“. Le explic că nu le trebuie foarte mulţi bani. Apoi intru pe contul lor de Facebook şi văd că beau şi fumează. Cât cheltui pe astea? Sunt unii care dau şi 200 de euro pe lună. 200 de euro? Eu nu beau, nu fumez şi mă canalizez pe călătorii. Dacă ar avea bani nu ar face ce fac eu pentru că nu au curaj. Multora le e frică. Mie îmi place să plec şi singur. Mi s-a întâmplat uneori să mă urc în avion, să îmi iau aparatul de fotografiat şi să mă duc singur undeva. Mă simt foarte bine cu mine, sunt împăcat cu mine.

Nu te sperie ideea de singurătate.

Nu, îmi place cu mine. Stau foarte mult prin magazine, nu mă presează nimeni.

Mi-ar fi plăcut să simt şi scândura (n.r. - scena teatrului), apaluzele publicului, dar nu am timp. E foarte greu să faci matinal şi teatru Daniel Buzdugan, om de radio şi actor

Îţi regăseşti echilibrul interior, sursa succesului tău, prin care creativitatea nu se arde, după cum mărturiseai în alt interviu.

În general, artiştii au nevoie de echilibru. Unii îl găsesc în droguri, alcool, în tot felul de vicii de felul ăsta. Echilibrul poţi să îl găseşti şi plimbându-te singur, făcând o plimbare de o oră. Sunt foarte mulţi oameni deprimaţi. A fost cazul cu acel DJ de radio care s-a spânzurat. Toţi ziceau că era deprimat. Păi normal, dacă nu îl ai pe Dumnezeu în tine, ceva la care să te raportezi, să ai o frică, să tragi speranţe. În viaţa asta am venit să muncim, să ne călim, să fim mai buni. În momentul în care eşti gol pe dinăuntru, nu te ai decât pe tine şi fricile tale, normal că atunci te prăbuşeşti. Dar făcând mişcare, să fi religios cât de cât, să ai o relaţie cu cineva de deasupra ta, reuşeşti să treci peste.

Mă reîntorc puţin la show-ul de la Antena 1. Tu eşti caracterizat drept „omul farselor şi al aroganţelor“. O să continui să fi aşa şi acolo?

Nu, acolo sunt actorul Daniel Buzdugan care a terminat o facultate de teatru şi căruia îi place să joace diverse roluri. Din păcate nu pe „scândură“ (n.r. - scena teatrului), mi-ar fi plăcut să simt şi scândura, apaluzele publicului, dar nu am timp. E foarte greu să faci matinal şi teatru. Prefer să fac teatru în direct la radio. Farsele o să le fac din când în când.

Dacă am face sport şi am râde, am fi o naţie mai sănătoasă. Mişcare şi râsul ar face să nu mai avem nevoie de medicamente compensate Daniel Buzdugan, om de radio şi actor

Ca actor şi om de radio, umorul este o parte esenţială a ta. Descriai umorul drept „dezinfectant al sufletului“, apropo de acea dietă pe care o impui la radio.

Avantajul oamenilor care au umor este că pot face oricând pe proştii. Când nu-ţi convine ceva faci pe prostul. E foarte uşor să ieşi dintr-o situaţie. Un om care râde e un om sănătos. Un măr mâncat pe zi şi doctorul nu va veni. Nu ştiu... dacă râzi mai mult într-o zi, eu zic că eşti un om mai bun. Un om care nu râde e un om care se poate îmbolnăvi. Acumulăm stres, gânduri negative, energii care provin din lucrurile astea şi care se stabilesc în diverse zone ale corpului: la inimă, la ficat, la cap. Dacă am face sport şi am râde, am fi o naţie mai sănătoasă. Mişcare şi râsul ar face să nu mai avem nevoie de medicamente compensate. Cele mai multe boli sunt în strânsă legătură cu stările noastre interioare. Suntem energie, suflet.

E bine că mai există oameni care tine care oferă celorlalţi un soi de panaceu.

Să ştii că suntem ascultaţi şi în spitale. Primim multe mesaje de la oameni care sunt pe patul de spital. La noi se râde sănătos, când dai pe Radio Zu, şi asculţi o emisiune, râzi cu poftă. Nu e un zâmbet provocat de o glumă perversă, ascunsă, o răutate. La noi e un râs 100% bio. Nu e modificat genetic.

Jojo, Toni Grecu, Daniel Buzdugan şi Gina Pistol transformă umorul în talent FOTO Antena 1

Consideri că eşti unul dintre cei care îi distrează pe ceilalţi dar, în realitate eşti trist?

Nu sunt trist, când ies de la radio sunt alt om, mai liniştit, mai serios, mai calm. Îmi place să fac şi altceva, mă echilibrez tăcând. Nu-s foarte vorbăreţ în viaţa de zi cu zi pentru că vorbesc foarte mult la radio, TV şi la evenimentele pe care le prezint. În rest vreau linişte. Îmi place liniştea. Nu o să mă găsiţi niciodată în Mamaia. Mă puteţi găsi la Vadu sau în Grecia. Îmi plac lucrurile simple. Cred că cei care îşi complică viaţa cu un anumit stil, la fel ca al celorlalţi, şi ei, în sufletul lor, sunt nişte oameni trişti. Dar nu ştiu de ce sunt aşa, n-au ajuns în punctul în care să realizeze că lucrurile normale îţi aduc satisfacţie şi fericire.

Ai declarat de multe ori nu ai vrut să ajungi persoană publică şi totuşi laşi o urmă în spatele tău.

O dâră (n.r. - râde). În meseria asta, e la fel ca la femei. Cu cât o femeie vede că eşti disperat, cu atât te respinge. Dacă eşti natural (n.r. - bate cu pumnul în masă), dacă nu te bagi în seamă foarte tare, probabil că vine şi succesul. Aşa am ajuns în zona asta, nu mi-am dorit să fiu în centrul atenţiei pentru că şi acum am foarte multe momente în care sunt timid. Dar reuşesc să duc spre creativitate toată timiditatea asta. Foarte mulţi actori sunt timizi.

Chiar spuneai că după o pauză de la radio, la revenire, îţi transpiră palmele.

Da, şi asta e normal, înseamnă că nu eşti acaparat de rutină. E emoţia aia creativă. Sau ai emoţii pentru că nu ştii niciodată care o să fie reacţia publicului.

Îţi place să călătoreşti, prin ţară şi în afară. Ai o destinaţie preferată?

Îmi place foarte mult Grecia. E simplă, e normală. Anul ăsta am stat la un prieten, în Creta. Când ajungi acolo şi necunoscuţi te salută, şi îţi zâmbesc, ăsta e cel mai bun sentiment. Grecia nu e aşa de sofisticată precum Spania sau Italia, dar sunt atras de simplitatea ei. Dar şi România e frumoasă. Am o meserie care îmi permite să mă duc de colo, colo. Nu ştiu dacă stau, adunat, o lună acasă într-un an, ca număr de weekend-uri. Având evenimente plecăm prin ţară. Când ajung într-un loc mă duc în zone mai izolate, să simt că Bucureştiul nu e România. Mă duc prin sate, vorbesc cu oamenii. Îmi place să vorbesc cu oamenii care sapă, care dau la coasă, care mulg vaca. Au poveşti, nu-s conectaţi cu realitatea de la Bucureşti, sunt simpli.

Am descoperit, de exemplu, în Buzău, comuna Bozioru. E o zonă de schituri din secolul al III-lea cu călugări creştini. E o chestie ciudată acolo, mulţi vorbesc de teleportări, de oameni care au dispărut. Eu m-am dus cu sufletul curat acolo, m-am dus să mă bucur de energia locului respectiv. Maramureşul, iarăşi... spre ruşinea mea nu l-am descoperit, am foste de câteva ori şi am stat puţin. Am fost în weekend-ul trecut şi m-am plimbat prin partea istorică. Am fost la o înmormântare, un adevărat spectacol să vezi toate femeile alea îmbrăcate în fuste, toate de un fel, cu cămăşi cu mânecă trei sferturi şi batic pe cap. Am văzut fete de 19-20 de ani care aveau batic pe cap şi erau super-sexi, super-feminine. Vino în Bucureşti şi spune unei fete să îşi pună baticul pe cap. Îţi dă cu Hermès-ul (n.r. - producător francez specializat în accesorii) în cap. În Maramureş, femeile sunt foarte frumoase. Au gropiţe în obraji şi sânii mari. Şi cu siguranţă ştiu să fie şi gospodine, şi feminine şi vesele, acolo veselia e cuvântul de ordine. E o diferenţă faţă de Bucureşti. Acolo mortul se boceşte, nu se claxonează. Săptămâna trecută am văzut un cortegiu, toate rudele erau în maşini şi claxonau. În orice judeţ din ţara asta sunt locuri ascunse, nedescoperite, care au de oferit foarte multe lucruri spirituale.

Am fost la Mănăstirea Rohia din Maramureş, acolo unde a stat zece ani Nicolae Steinhardt, care a scris „Jurnalul Fericirii“. Când pleci cu scopul de a găsi lucruri frumoase, le întâlneşti. La fel scrie şi în Biblie. Când îţi doreşti ceva, gândeşte-te ca şi cum lucrul ăla s-a înfăptuit şi roagă-te pentru el, fă tot posibilul ca să se îndeplinească. La Rohia am avut plăcerea să cunosc doi pictori, soţ şi soţie, cei care au pictat biserica de la kilometrul zero al Capitalei, Sfântul Gheorghe. Soţii Moldoveanu. Am stat de vorbă, m-am urcat pe schele, a fost un privilegiu să dau nas în nas cu pictura.

Daniel Buzgudan FOTO Antena 1

E foarte uşor să fi fericit dacă gândeşti pozitiv. E greu să ajungi în acest punct. Şi eu am momente în care nu pot să mă stăpânesc când am o situaţie neplăcută. Călugării de la Athos mi-au zis atunci când mi-e rău, când sunt nervos, supărat, nu pot să revolv o problemă sau sunt fericit, să spun rugăciunea inimii. E foarte puternică. „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai milă de mine, păcătosul“. Uneori o să simţi nevoia să o zici. Le propun celor care citesc articolul să zică chestia asta. E ceva pozitiv, nu are ce să se întâmple decât bine.

Vorbeam cu o colegă şi ne consultam cu privire la nişte grinzi. Iar ea zice „A, nu e feng shui!“. La noi, românii, feng shui-ul e să pui o bucată de busuioc, o icoană şi o cruce. De fapt asta e o artă, e materia care îţi aranjează spiritul. La noi e total invers, puterea spiritului asupra materiei. Din păcate ne place să luăm modele din afară. Mâine, poimâine o să trecem cu toţii la cine ştie ce religie. Poate nu o să mai fie cool să fi ortodox.

Pe lângă partea spirituală pe care o apreciezi, bănuiesc că şi familia are un rol important.

Absolut. Spunea cineva că omul e ca un elefant, iar unul dintre picioare e familia. Dacă se rupe unul se duc toate. Nu poţi să fi fericit de unul singur. Şi în meseria asta, dacă nu aş fi cu Mihai în echipă, n-am mai avea succes. Realizezi după foarte mulţi ani că e foarte important să ai un partener cu care să poţi realiza lucruri. Că e vorba de familie, profesie sau orice altceva. Familia e pentru mine şi nu vreau să vorbească alţii.